Primele dosare ale represaților sovietici au fost deschise pentru public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhiva Naţională a deschis accesul publicului la primele 5.000 de dosare ale represaţilor, transmise instituţiei de către Serviciul de Informaţii şi Securitate, a anunțat directorul Arhivei Naţionale, Petru Vicol, citat de agenția Info-Prim Neo.

Celelalte dosare transmise de către SIS şi de Ministerul Afacerilor Interne sunt încă în proces de ordonare. Toate dosarele sunt păstrate în depozitele Arhivei Naţionale. Guvernul nu şi-a onorat, deocamdată, angajamentul de a pune la dispoziţia Arhivei o clădire pentru păstrarea celor aproximativ 15.000 de dosare ale represaţilor, transmise de SIS şi MAI, a spus Vicol.

Potrivit datelor SIS, în temeiul articolelor cu tentă politică, între 1920 şi 1951, au fost condamnate peste 31.000 de persoane, dintre care peste 5.000 la moarte. Alte 3.000 de persoane au decedat în puşcării şi izolatoare. Potrivit dosarelor din custodia MAI, peste 12.000 de familii au fost recunoscute victime ale represiunilor politice.

Primele dosare SIS au fost transmise Arhivei Naţionale în noiembrie 2010 la ordinal președintelui interimar de atunci, Mihai Ghimpu, care a promis că autoritățile vor aloca bani pentru spații de depozitare a dosarelor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite