Primăvara începe cu un dar original

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii şi-au pregătit cadourile pentru părinţi şi educatoare
Copiii şi-au pregătit cadourile pentru părinţi şi educatoare

Asortate cu broşe, flori, pene sau jucării de pluş, mărţişoarele handmade sunt cele mai căutate la tarabele ce aduc primăvara. O spun atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii, care nu ţin cont de preţ şi aleg pentru cei dragi doar accesorii unice.

„Vând mărţişoare handmade" este anunţul ce prinde cel mai bine la oamenii care mişună de la o tarabă la alta în centrul Capitalei, în căutarea cadourilor pentru cei dragi. Vânzătorii spun că acum originalitatea este la modă, iar cumpărătorii le dau dreptate pentru că vor să-şi surprindă cunoscuţii cu accesorii inedite. Preţul de pornire al unui mărţişor făcut de mână este de 3 lei, însă poate depăşi suma de 100 de lei. Aici contează mărimea, pentru că majoritatea comercianţilor au ieşit pe piaţă cu bijuterii handmade.

Parascovia Buga (47 de ani) din Chişinău împleteşte tot anul mărţişoare, iar în luna martie le scoate la vânzare. „Le fac din plăcere, pot croşeta flori, clopoţei, fluturaşi. Fac mărţişoare simple, ca pe vremuri, şi mă bucur că oamenii apreciază munca mea", spune femeia care este asistentă medicală la un spital din Capitală.

Mărţişoare pentru frigider

La cele mici munceşte 15-30 de minute, însă doi clopoţei cât para îi iau şi câte o oră. Este sigură că nimeni nu poate face asemenea minuni. „Oamenii cumpără nu doar accesoriul, dar şi ideea. Eu le asortez cu diferite flori, broşe şi pot face mărţişoare în formă de omuleţi", se laudă meşteriţa.
La câţiva metri, Vadim Crasnopeev (40 de ani) îşi ademeneşte cumpărătorii cu mărţişoare din ceramică în formă de opinci, colaci, flori. Spune că aduc noroc în casă. „Cine nu vrea să-i meargă bine? Podoabele mele pot fi prinse în piept sau lipite pe frigider ca amintire pentru că au magnet", explică bărbatul, care stă de dimineaţă până seara în centrul Capitalei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite