„Primăvara de la Praga“: percepţii sovieto-române (II)

Ca urmare a tensionării relaţiilor sovieto-române în 1968, turiştii români veniţi în URSS erau supravegheaţi de KGB, iar cei sovietici erau trataţi cu rezerve sau chiar cu ostilitate în România.

După cum menţionam în articolul din 19 aprilie, în perioada 20-26 august 1968 RSSM a fost vizitată de patru grupuri de turişti din România, iar KGB-ul a fost însărcinat să afle ce cred aceştia despre protestul lui Ceauşescu în legătură cu invadarea Cehoslovaciei de către sovietici. În calitate de informatori erau folosiţi ghizii şi traducătorii. Sondajul neoficial urma să atragă atenţia asupra atitudinii cetăţenilor români faţă de Ceauşescu pornind de la apartenenţa socială a acestora. Muncitorii, am văzut, erau oarecum dezorientaţi. În ceea ce priveşte funcţionarii sau intelectualitatea în sens larg, situaţia era mai clară.

INTELIGHENŢIA ROMÂNĂ ÎL SPRIJINĂ PE CEAUŞESCU
Un oarecare Ştrengaru, director al unei întreprinderi din Oradea, a fost cel mai deschis în comunicarea cu ghizii moldoveni, poate şi pentru că era fost ofiţer de Securitate şi ştia ce poate şi ce nu poate să spună. Conform rapoartelor sovietice, Ştrengaru asculta Radio Europa Liberă chiar în timpul vizitei în Basarabia şi era mulţumit că România era prezentată drept un protector al suveranităţii Cehoslovaciei. S-a observat, de asemenea, că Ştrengaru trăia într-un mediu în care ideile sale erau susţinute pe larg. El nu pregetă să justifice „primăvara de la Praga", spunând că era o reacţie aşteptată la un proces îndelungat de exploatare a statelor socialiste din Estul Europei de către URSS. Drept exemplu, el aduce cazul când Moscova a trimis consilieri sovietici la Bucureşti, chipurile cu titlu de ajutor, dar care, în realitate, se implicau în afacerile interne ale României.

Mai mult, Ştrengaru sugerează că e de datoria României să susţină Cehoslovacia, întrucât pe viitor anume românii pot fi următoarea victimă a unei intervenţii militare sovietice. El trece în revistă ţări precum Bulgaria, Ungaria şi Polonia, care ar fi gata să participe la o asemenea intervenţie împotriva României, fără a numi URSS, din considerente lesne de înţeles. În perioada interbelică, primele două ţări nominalizate au promovat politici iredentiste faţă de România, ceea ce nu e cazul Poloniei, dar, probabil, aceasta din urmă e menţionată, dat fiind statutul ei de ţară-satelit extrem de obedientă faţă de Moscova la acea vreme.

OSTILITATE FAŢĂ DE TURIŞTII SOVIETICI
La sfârşitul lui august-începutul lui septembrie 1968, câteva grupuri de turişti sovietici au vizitat România, conform unor acorduri semnate anterior între Moscova şi Bucureşti. Unii au obţinut ordin de la KGB să prezinte rapoarte despre starea de spirit a populaţiei din România, intrând în contact cu oameni simpli. N-au reuşit însă mare lucru, întrucât ghizii şi traducătorii români au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a contracara comunicarea turiştilor sovietici cu populaţia locală. Mai mult, ei i-au tratat cu răceală, indiferenţă sau chiar ostilitate pe oaspeţii de la răsărit, probabil ca urmare a unor ordine primite din partea Securităţii şi a organelor de partid româneşti.

Astfel, conducătorul unui grup de turişti sovietici se plângea că de la Leuşeni-Albiţa până la Bacău nu i-a întâmpinat nimeni din partea română, pe post de ghizi fiind traducătorul delegaţiei sovietice şi şoferul autocarului. În unele cazuri, precum la Constanţa, turiştii sovietici erau frapaţi de faptul că ghizii români nu suflă niciun cuvânt despre „eroii sovietici eliberatori" şi rolul URSS şi al poporului sovietic în procesul de instaurare a comunismului în România. Alteori, ostilitatea faţă de sovietici se manifestă prin scrierea de mesaje antisovietice pe maşinile acestora. Cel mai des sovieticii erau numiţi ocupanţi, în legătură directă cu cele întâmplate în Cehoslovacia. Se ajungea uneori şi la distrugerea parbrizelor de către persoane necunoscute. Unii turişti sovietici erau alimentaţi necalitativ, servindu-li-se mâncare nu tocmai proaspătă. S-au înregistrat şi cazuri când turiştii sovietici erau puşi în situaţia să aştepte timp îndelungat - aproape două ore - până li se servea dejunul. Autorităţile române încercau să sugereze astfel că turiştii sovietici nu sunt bineveniţi în România. Sperau că aşa se va reduce fluxul acestora într-o perioadă când, din perspectiva Bucureştiului, o invazie sovietică în România era iminentă.

ACŢIUNI „NAŢIONALISTE" ÎN RSSM, ÎN 1968
Invazia sovietică în Cehoslovacia şi atitudinea României au avut o anumită influenţă asupra stării de spirit a românilor basarabeni. Documentele de arhivă arată că unii basarabeni - nu numai intelectuali, dar şi oameni simpli - împărtăşeau atitudini antisovietice şi antiruseşti în mod deschis anume ca urmare a atitudinii exprimate de conducerea ţării şi de opinia publică din România. Printre sursele prin intermediul cărora basarabenii se informau despre situaţia din România erau posturile de radio străine - Europa Liberă, BBC, Vocea Americii, dar şi ziarele româneşti, care încă mai ajungeau în stânga Prutului în vara-toamna anului 1968.

În ciuda unor ordine anterioare, precum cel emis de Ministerul Telecomunicaţiilor din URSS, din 15 iulie 1968, nr. 02685, repetat prin hotărâri ulterioare ale CC al PCM din 22 şi 26 august 1968, ziarele româneşti continuau să fie vândute în chioşcurile din Chişinău. Nu fusese sistate nici abonamentele, fapt pentru care ministrul Telecomunicaţiilor din RSSM, V. Russu, îl mustrează aspru pe Ia. A. Cucea, şef al Serviciului Poştă din cadrul ministerului, responsabil de îndeplinirea hotărârii. Ca urmare a acestor „scurgeri de informaţie", autorităţile sovietice din RSSM înregistrează cazuri de „naţionalism". Bunăoară, într-un document din 15 octombrie 1968, venit la comisarul militar al RSSM din partea Comisariatului din raionul Floreşti, sunt semnalate câteva atitudini deranjante pentru regim.

Un anume Florea, preşedinte al Sovietului sătesc din Sevirov, a refuzat să vorbească ruseşte cu angajaţii Comisariatului militar, motivând că el locuieşte în Moldova, nu în Rusia. Pentru această „faptă" - reprobabilă din perspectiva autorităţilor sovietice - Florea a fost retrogradat de la calitatea de membru al PCUS la cea de candidat în membri.

„RUŞII SĂ SE CARE DIN MOLDOVA“
În acelaşi raion, în satul Ciutuleşti, învăţătorul de la şcoala medie, un anume Brogaru, a declarat la punctul de adunare a premilitarilor că ruşii trebuie să se care din Moldova şi că el nu va accepta ordinul de mobilizare în armată dat de ruşi. Acesta a folosit cuvinte licenţioase la adresa ruşilor, fapt pentru care comitetul raional de partid i-a aplicat mustrare aspră, înregistrată în carnetul de partid. Atitudini antiruseşti au fost exprimate şi în rândurile şoferilor mobilizaţi la pregătiri militare în unitatea specială ATB-14, condusă de rusul Kaftonov. Au fost semnalate şi cazurile unor premilitari care şi-au exprimat atitudinea pozitivă faţă de România după vizitele efectuate în dreapta Prutului. Ca urmare, agitatorii au primit indicaţii să combată aceste atitudini „nesănătoase" şi „nepatriotice".

Evenimentele din Cehoslovacia din anul 1968 au generat tensionarea relaţiilor sovieto-române şi stabilirea unui control mai drastic asupra schimburilor culturale, de cărţi şi de presă între cele două maluri ale Prutului. Şi asta pentru că basarabenii nutreau speranţa că, odată ce Ceauşescu s-a certat cu Moscova, ar putea urma abordarea în mod deschis a problemei privind retrocedarea Basarabiei (şi a Bucovinei de Nord) către România. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, întrucât Ceauşescu se temea de o intervenţie sovietică în România şi a încercat în anii următori să recucerească încrederea Moscovei. Informarea KGB-ului de la Moscova de către Securitate cu privire la grupul prounionist Usatiuc-Ghimpu, în 1971, a fost unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de colaborare a lui Ceauşescu cu sovieticii şi de „trădare" a basarabenilor.