Prim-ministrul a semnat o dispoziţie în legătură cu arşiţa din ultimul timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Vlad Filat, preşedinte al Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, a semnat o dispoziţie în legătură cu condiţiile hidrometeorologice nefavorabile, create în luna iunie - începutul lunii iulie, 2012, şi prognoza meteo pentru viitorul apropiat.

Dispoziţia prevede mai multe indicaţii. Ministerul Afacerilor Interne va organiza activitatea de inspectare și patrulare continuă pentru a preveni riscurile ce pot apărea în urma efectelor caniculei.

În comun cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi autorităţile publice locale, MAI va asigura monitorizarea permanentă a persoanelor în etate rămase fără îngrijire, copiilor aflaţi în afara grijei părinteşti, a persoanelor cu dizabilități.

Acelaşi minister va întreprinde măsuri de prevenire și combatere a incendiilor și cazurilor de înec, în special taberele de odihnă, zonele de aglomeraţie a populaţiei și alte locuri cu risc sporit.

Ministerul Sănătăţii, la rândul său, va asigura acordarea asistenţei medicale în locurile publice aglomerate.

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va efectua o evaluare obiectivă a impactului condiţiilor meteorologice nefavorabile asupra sectorului agroalimentar și va propune spre aprobare, în procedură stabilită, a măsurilor necesare pentru diminuarea impactului în cauză.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite