Liderii statelor CSI au simţit revenirea "marelui şef de la Kremlin“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima dată în ultimii ani, liderii statelor postsovietice s-au reunit în deplică componenţă. Motivul a fost unul pe măsură - revenirea la lui Vladimir Putin în funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse.

Preşedinţii a 11 state din cadrul CSI au fost prezenţi ieri la Moscova la un summit informal. Acesta a fost primul eveniment de politică externă a lui Vladimir Putin, după inaugurarea de la 7 mai.

"Liderii au simţit întoarcerea "sefului cel mare", şi în contrast cu Putin, care a refuzat să participe la summit-ul G8, au considerat că este necesar să apară la Moscova. Este un succes absolut a lui Putin şi echipei sale", a declarat pentru cotidianul Vedomosti, Konstantin Zatulin, directorul Institutului ţărilor CSI.

Tema centrală a discuţiilor la summit-ul CSI a fost Acord privind zona de liber schimb, care a fost semnat de opt ţări, în luna octombrie a anului trecut - cu excepţia de Azerbaidjan, Uzbekistan şi Turkmenistan, dar până acum a fost ratificat doar de Rusia.

Despre necesitatea integrării economice în spaţiul postsovietic Putin a vorbit în cadrul reuniunii neformale, dar şi separat cu unii preşedinţi de state din cadrul CSI.

Şi preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a fost la Summit-ul informal al ţărilor CSI, dar despre o eventuală întrevedere separată cu Putin nu există informaţii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite