Polițiștii acuzați că au răpit un om scapă basma curată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stanislav Pogorenîi, alături de soție și mezinul familiei
Stanislav Pogorenîi, alături de soție și mezinul familiei

O femeie din Tighina își caută disperată de zece luni soțul. Oamenii legii au reținut pe acest caz trei ofițeri de la Direcția Antidrog a MAI. Suspecții au fost însă achitați de magistrații din sectorul Râșcani al Capitalei, fiind eliberați din sala de judecată.

Stanislav Pogorenîi (50 de ani) a fost dat dispărut încă în decembrie 2010. Atunci bărbatul venise la Chișinău cu 15.000 de dolari în buzunar. Urma să-i achite ca diferență pentru un apartament cu două camere, pe care voia să-l schimbe cu cel în care locuia familia sa la Tighina.

„Visam să începem o viață nouă alături de cei doi copii ai noștri. Am muncit mult în Rusia pentru ca să ne putem lua o locuință în Capitală", măstrurisește deznădăjduită Olga Pogorenîi, soția bărbatului dispărut.

La două luni din momentul în care Stanislav n-a mai dat nicio veste, Procuratura a anunțat că a reținut pe acest caz trei ofițeri de la Direcţia Antidrog din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit oamenilor legii, cei trei polițiști, un locotenent-colonel şi doi maiori de poliţie, erau bănuiţi că l-au răpit şi l-au bătut pe Stanislav Pogorenîi pentru a-i lua banii, după care l-au urcat în automobilul de serviciu și l-au dus într-o direcţie necunoscută.

Acum două săptămâni, instanța a decis: niciunul dintre cei trei polițiști nu este vinovat. Ei au fost achitați și eliberați chiar din sala de judecată.

„Ofițerii au spus că bărbatul reținut de ei a reușit să fugă în timp ce era dus la Direcția Servicii Operative și chiar a trecut râul Bâc. Nu s-ar fi luat după el pentru că n-au vrut să-și murdărească hainele. Mai mult, l-ar fi reținut pentru că era dat în căutare de autoritățile separatiste", a explicat avocatul familiei Pogorenîi, Tudor Ungurean.

Atât apărătorul, cât și procurorii vor contesta decizia Judecătoriei sectorului Râșcani la Curtea de Apel.
„Sentinţa este vădit ilegală. Cu aşa probe, ca om şi jurist, nu pot să înţeleg cum suspecții puteau fi achitați. Justiţia de la noi este imprevizibilă, mai ales atunci când este vorba despre poliţişti sau de persoane cu funcţii de răspundere", ne-a spus Corneliu Bratunov, procuror-şef al Secţiei exercitare urmărire penală în cazuri excepţionale, care mai afirmă că, în fața magistraților, mai mulți martori au declarat că au văzut bărbatul plin de sânge.

„Procuratura nu e Dumnezeu"

„Sunt convins că hotărârea este legală. Doar Curtea de Apel se poate expune în continuare", l-a contrazis Oleg Melniciuc, magistratul care a dat verdictul.

„Procuratura nu e Dumnezeu, iar ţara noastră nu trebuie transformată într-un stat unde procurorii fac legea. Ei cred că pot face orice. Instanţa le-a demonstrat că nu-i aşa", a replicat și Stanislav Pavlovschi, unul dintre cei trei avocați ai polițiștilor, fost judecător la CEDO și fratele unuia dintre suspecți.

„Ce probe au procurorii vizavi de identitatea victimei? Ei n-au demonstrat că este vorba anume despre acest bărbat din Bender. Am scris multe plângeri, le-a citit cineva? Nimeni!", a ripostat avocatul.

Stanislav Pogorenîi n-a fost găsit nici viu, nici mort. Între timp, procurorii cercetează dacă cei trei polițiști s-ar face vinovați și de moartea bărbatului.

„Mă rog la Dumnezeu să fie viu, să se întoarcă acasă, la mine și la băieții noștri, care mă întreabă unde este tatăl lor", s-a confesat soția disperată.

Ministerul de Interne, obligat să-i ia înapoi

Cei trei ofițeri de la Direcția Antidrog cu o experiență de lucru de 10-15 ani în Ministerul de Interne au fost demiși în momentul în care s-a aflat că sunt cercetați penal. Potrivit legislației, aceștia trebuie să fie repuși în funcții imediat ce instanța le face dreptate. Solicitat de „Adevărul", ministrul de Interne, Alexei Roibu, nu a spus nici da, nici ba, ci ne-a închis telefonul. „Dacă a dat afară oameni, n-are decât să rămână singur în minister!", a comentat avocatul polițiștilor, Stanislav Pavlovschi.

„Sunt pensionar. Nu voi mai lucra la MAI", a declarat pentru „Adevărul" unul dintre cei trei ofițeri care nu mai era angajat la Direcția Antidrog atunci când a fost reținut.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovați, în următoarea instanță, de răpirea unei persoane şi de depăşirea atribuţiilor de serviciu, ofiţerii riscă până la 13 ani de închisoare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite