Plătim cu 7 procente mai mult pentru serviciile medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câteva zile au intrat în vigoare noile tarife prestate de instituţiile publice sanitare. Autorităţile spun că şi acestea sunt prea mici. De cealaltă parte, oamenii de rând susţin că vor călca mai rar prin policlinici şi spitale, încercând să-şi rezolve problemele de sănătate acasă.

Majorarea este argumentată de specialişti prin faptul că tarifele nu acoperă cheltuielile reale. Andrei Usatâi, ministrul Sănătăţii, a spus că de când există Catalogul de tarife, acestea au fost indexate doar în anul 2007, cu 9,3%. „Între timp, costurile reale la serviciile prestate de instituţiile medicale publice au crescut. Acestea au procurat utilaj medical performant", a explicat ministrul.

După ajustare, o vizită la un doctor profesor univesitar ne va costa 29 de lei, cu doi lei mai scump, iar pentru o consultaţie la domiciliu făcută de acelaşi medic vom scoate de buzunar 49 de lei. Cel mai ieftin serviciu rămâne măsurarea tensiunii arteriale, care, deşi s-a scumpit cu 33%, costă doar patru lei.

Cel mai mult costă o operaţie de refacere a unui vas sangvin sau limfatic (angioplastia coronariană), care ajunge la 24.324 lei, cu 5,7% mai scump decât acum o lună. În total, Catalogul de tarife include peste 4.500 de servicii medico-sanitare.

Constantin Josan (71de ani) spune că scumpirea serviciilor medicale i-au redus semnificativ bugetul. Pentru că are o pensie de 1.400 de lei, bărbatul mărturiseşte că de multe ori se împrumută de la cunoscuţi pentru a-şi rezolva problemele de sănătate. „Îmi vine să plâng când mă gândesc că am lucrat 50 de ani şi acum am ajuns să mă împrumut ca să-mi fac dinţii sau să merg la alt doctor", spune bătrânul.

Afectat de noile scumpiri, bărbatul ne asigură că indiferent de majorări, oamenii vor găsi bani pentru a-şi rezolva problemele de sănătate.

MĂ ÎMPRUMUT CA SĂ VIN LA DOCTOR

„Am fost la un medic şi mi-a spus că am prostatită, dar şi alte probleme. Ştiu că sunt bătrân, dar pensia nu-mi ajunge să reuşesc să plătesc şi serviciile comunale, să-mi cumpăr de mâncare, să plătesc la medici şi pe pastile. Numai medicamentele costă mai mult de 400 de lei", se plânge bărbatul.

La fel de nemulţumită este şi Eugenia Basoc, de 25 de ani, care a plătit ieri cu câţiva lei mai mult decât de obicei la stomatolog. „Fiecare leu contează, pentru că în ziua de azi nimeni nu-ţi dă nimic. Am plătit 40 de lei ca să-i plombez un dinte fetiţei mele, de numai patru ani. Stomatologii sunt foarte scumpi", se plânge femeia.

„CEI CU POLIŢE NU AR TREBUI SĂ-ŞI FACĂ GRIJI"

Medicii susţin că majorările nu vor fi resimţite de pacienţi pentru că 80% din moldoveni au asigurări medicale. „Nu sunt creşteri seminificative. Cei care lucrează şi sunt asiguraţi n-ar trebui să-şi facă probleme pentru că nu plătesc ei din buzunar. Pentru cei care nu au poliţe medicale obligatorii noi facem anumite proceduri gratuit, însă şi ei, până la 31 martie, le pot procura la jumătate de preţ", spune Vera Rusu, vicedirector la Asociaţia medicală teritorială Buiucani.

De aceeaşi părere sunt şi medicii stomatologi, care, deşi recunosc că lucrările lor sunt mai costisitoare, acestea sunt cele reale. „Serviciile stomatologice tot timpul au fost mai scumpe pentru că sunt costisitoare. Materialele se scumpesc cu 20%-40% în fiecare an, iar noi trebuie să folosim tehnologii moderne. Pare scump, dar de multe ori nu reuşim să ne acoperim costurile", explică Anatolie Pancenco, directorul Centrului stomatologic municipal.

Ghenadie Ţurcanu, coordonator de programe la Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate (PAS), afirmă că preţurile la serviciile medicale au fost stabilite încă în anul 2002 şi nu reflectau costurile reale. „Dacă întreţinerea a crescut între timp de câteva ori, tarifele din Sănătate au rămas aceleaşi. Din cauza neajustării acestora, instituţiile medicale au fost nevoite să acopere aceste cheltuieli din contul altor resurse", a menţionat expertul.

UNELE TARIFE NU ACOPERĂ COSTURILE

În opinia lui Ţurcanu, multe tarifele oferite de instituţiile medicale sunt de râsul lumii. „E adevărat că în alte cazuri preţurile ar putea şi să scadă, dar cu condiţia ca instituţiile medicale să reducă din costurile de întreţinere. Adică să treacă în blocuri noi şi moderne, din clădirile uriaşe construite în epoca sovietică, întreţinerea cărora costă enorm", spune coordonatorul de programe la Centrul PAS.

Totodată, expertul afirmă că ar trebui revizuită şi lista beneficiarilor de servicii gratuite. „De exemplu, avem mulţi pensionari care au pensii de câteva ori mai mari decât salariul mediu pe economie. Ei ar putea să plătească pentru o parte din investigaţii. La fel şi în cazul altor categorii", a menţionat Ghenadie Ţurcanu.

Costurile oficiale ale serviciilor medicale

TIP DE SERVICII VECHI NOU    PREŢ VECHI                PREŢ NOU

Măsurarea tensiunii arteriale                      3                                      4
Consultaţia medicului în Policlinică         20                                    21
Pansament (cu medicamente)                 33                                    35
Examen ecografic complex                        44                                    47
Esofagogastroduodenofibroscopie        127                                 136
O zi/pat la terapie, fără investigaţii           134                                 144
Operaţie apendicită                                    349                                 374
Tomografia computerizată a creierului    439                                471
O zi/pat în reanimare                                  497                                 533
Angioplastie coronariană cu                  23.010                         24.324
implantarea stentului

Noile tarife la serviciile medicale le găsiţi aici

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite