EDITORIAL Plahotniuc cel fără de prihană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele Parlamentului ne crede iar proşti pe toţi. După ce ieri „Adevărul" a publicat articolul „«Insule de basm» pentru Plahotniuc", colegii de la PRO TV l-au întrebat pe democrat ce atribuţie are la această afacere. „Nu m-a interesat şi nu mă interesează subiectul. Să se lămurească între ei cei care au litigiul respectiv", a fost replica politicianului. Cum se zice în popor: nici usturoi n-a mâncat, nici g

Democratul susţine că nu sunt decât speculaţii şi vrea chiar să fie spiritual, declarând că degrabă şi atunci când se va schimba vremea cineva va zice că el a schimbat-o.

Vlad Plahotniuc ştie foarte bine că noi n-am scris din pod că Finpar Invest, firma care a privatizat restaurantul „La Izvor" de pe malul lacului cu acelaşi nume şi a pus ochiul pe cele două insule din apropiere, ar avea legătură cu dumnealui. Doar că legăturile nu sunt la suprafaţă. Firele, încâlcite cu iscusinţa unui afacerist abil, duc în zone offshore din Olanda, Cipru şi în paradisul fiscal din Belize.

Nu e prima dată când Plahotniuc ne ia de proşti. Acum trei ani, când din „omul-fantomă" şi „cardinalul din umbră al lui Voronin" devenea politician de prim rang, nu s-a sinchisit să ne mintă cu neruşinare. Deşi în interviuri se lăuda cu afaceri de succes în mai multe domenii, în actele oficiale nu şi-a trecut niciuna. Şi, straniu, acest lucru n-a fost un impediment pentru accederea sa în funcţia de prim-vicepreşedinte al Legislativului.

Membrii AIE i-au iertat şi episodul din ianuarie 2011, când „Adevărul" a dezvăluit că cetăţeanul moldovean Vladimir Plahotniuc are o altă identitate în România, unde îl cheamă în acte Vlad Ulinici. În loc să-şi dea demisia de onoare, politicianul ne-a aruncat în faţă „motivele" cusute cu aţă albă: a solicitat schimbarea numelui pentru toată familia, „de dragul celor doi fii", de teamă ca aceştia să nu aibă probleme la studii în România din cauza provenienţei slave a numelui Plahotniuc. Adică, iar ne-a crezut numai buni de a fi prostiţi. Or, feciorul lui învaţă în Elveţia.

Prim-vicepreşedintele Parlamentului nu s-a obosit nici să explice din ce bani şi-a cumpărat anul trecut, cu peste 4,6 milioane de lei, cota de 90% la Prime Management SRL, aşa cum a arătat în declaraţia de interese, şi prin ce minune economică această participaţie i-a adus, în doar jumătate de an, un venit de 34 de milioane de lei.
Nu a explicat, dar nici nu l-a întrebat nimeni - nici colegii de alianţă, nici, mai ales, organele de control. De fapt, omul nu a făcut altceva decât să-şi înceapă a scoate, oficial, averile din umbră. Un lucru NOBIL, nu? Aşa că de ce l-ar întreba cineva ceva? Mai ales că în acte, sunt sigură, totul e perfect legal. Deoarece aşa operează dl Plahotniuc/Ulinici (deşi uneori se mai întâmplă să-i scape mici detalii, cum ar fi faptul că anunţurile despre schimbarea numelui sunt publicate în „Monitorul Oficial").

Domnului Plahotniuc îi mai scapă un lucru: gogoşii nu sunt pe placul tuturor şi nici nu suferă toată lumea de orbul găinilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite