Pensia de deputat se va majora în 2012 cu 14%, în timp ce majoritatea pensionarilor va avea sporuri de 2%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În medie, aceste plăţi sociale se vor mări de la 1 aprilie 2012 cu 9,1%, anunţă ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, dar rămân în continuare cele mai mici din Europa

Autorităţile planifică să indexeze anul viitor cu 9,1% pensia de asigurări sociale, calculele fiind bazate pe prognoza ratei inflaţiei pentru anul 2011, de 7,2%, şi creşterea salariului nominal mediu lunar de 11%. Cel puţin asta prevede proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS), pentru anul 2012, publicat pe pagina WEB a ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Pentru deputaţi şi miniştri pensia creşte de 10-20 ori mai rapid decât pentru majoritatea

Majorarea nu va fi aceeaşi pentru toate categoriile de pensionari. Astfel, pentru 465.000 de persoane, beneficiari de pensii pentru limită de vârstă, alocaţia va creşte de la 963,4 lei la 984 de lei, adică doar cu 2%. Tot cu atât se va majora şi pensia pentru invaliditate şi cea de urmaş. În acelaşi timp, pensia de membru al Guvernului urmează a fi majorată cu circa 8%, până la 4.545 de lei, pensia şi indemnizaţia viageră pentru procurori şi judecători - cu circa 10%, până la 2.377 de lei, iar pensia de deputat - cu circa 14%, până la 3.994,3 lei.
Viorica Antonov, expert în politici sociale la IDIS „Viitorul", susţine că pensiile din Moldova chiar şi majorate rămân a fi foarte mici. „Pentru a avea pensii mai mari e nevoie de reformat întreg sistemul de plăţi sociale. Or, la ora actuală avem un număr foarte mare de oameni ce primesc indemnizaţii sociale, în acelaşi timp nemulţumiţi de alocaţii sociale infime pe care le primesc", spune Viorica Antonov.

SISTEM INECHITABIL

Potrivit expertului, e nevoie şi de o reformare a politicii fiscale ce ar permite să fie acumulaţi mai mulţi bani în BASS, pentru că veniturile actuale nu sunt suficiente şi deseori se iau împrumuturi pentru a efectua toate plăţile sociale. Antonov consideră că actualul sistem de pensionare rămâne inechitabil. Deseori, persoane care au ocupat aceleaşi funcţii, au avut salarii similare şi aceleaşi stagii de cotizare primesc pensii foarte diferite ca mărime.
Autorităţile au iniţiat în 2011 o reformă ce presupune unificarea sistemului de pensionare. Anterior, Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, susţinea că reforma se face nu prin egalarea nivelului pensiilor pentru toţi contribuabilii, ci prin aplicarea unor principii unice atât la acordarea dreptului la pensie, cât şi la calcularea ei.

Buget cu 8,1% mai mare din 2012

Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru anul 2012 va fi cu 8,1% mai mare comparativ cu 2011 şi va constitui 9,9 miliarde de lei. 77,7% din veniturile BASS vor reveni contribuţiilor de asigurări sociale de stat, care ar urma să crească cu 12,6% faţă de 2011, până la 7,69 miliarde de lei. Transferurile de la bugetul de stat vor fi de circa 2,2 miliarde de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite