Penitenciarul-problemă
0
Autorităţile vorbesc de ani de zile de o închisoare nouă în locul Izolatorului de detenţie preventivă din strada Tighina. Până aceasta va fi gata va mai dura, iar noi vom continua să plătim milioane de euro despăgubiri pentru condiţiile „de cazare" de aici.
Pentru cei mai mulţi deţinuţi care ajung în Penitenciarul numărul 13 din Capitală, pedeapsa penală înseamnă nu doar anii de detenţie, dar şi un trai în condiţii inumane. Mizeria din instituţia supranumită recent de ministrul Justiţiei „penitenciarul-problemă" ne-a adus până acum cel puţin 13 hotărâri ale CEDO în care s-a constatat încălcarea drepturilor deţinuţilor, iar Guvernul a plătit peste 180.000 de euro prejudicii morale. Celulele supraaglomerate şi condiţiile igienice deplorabile cauzate şi de proiectul din secolul trecut al închisorii nu pot dispărea într-o zi, sugerează adminstraţia, care preferă să vorbească despre necesitatea construcţiei unui penitenciar nou.
Atunci când cineva din afară îşi anunţă vizita la Penitenciarul numărul 13, Serviciul de Presă al Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP) are grijă ca oaspeţii să vadă în primul rând cele câteva celule care sunt „în regulă" şi locurile în care noua administraţie a făcut recent mici reparaţii. De asemenea, la întâlnirea cu oaspeţii sunt chemaţi deţinuţii care „nu au probleme cu administraţia" şi sunt gata să laude în orice moment condiţiile din închisoare. Echipa Centrului de Investigaţii Jurnalistice, care a vizitat penitenciarul la începutul lunii august, în cea mai caldă perioadă a anului, a avut parte de acelaşi tratament. Doar că, insistând, am reuşit să vedem şi o altă realitate în închisoare.
De regulă, aici nu se plâng de condiţii şi atitudinea gradienilor doar deţinuţii care au dreptul să muncească şi se plimbă liber pe teritoriul închisorii. Aceştia sunt măturătorii, bucătarii, lăcătuşii, iar dintre femei - cele care ajută la bucătărie, împart mâncarea sau fac diferite munci în curtea penitenciarului. Ei locuiesc în camere separate pe care nici nu le numesc celule. Pentru femei există două asemenea încăperi. Una dintre ele seamănă cu o garsonieră. Vopsită în culori vesele şi cu grup sanitar separat, cu o mini-bucătărie, portiere şi covoare, camera oferă deţinutelor condiţii asemănătoare cu cele de acasă. În plus, în timp ce în alte celule electricitatea era deconectată, aici, nu se ştie de ce, s-a făcut excepţie - funcţionau fără probleme un televizor şi un ventilator. „Ne-au ajutat rudele să facem reparaţie. Unii au adus vopsea, alţii - teracotă. Tatăl unei fete, care are o firmă de articole din lemn, ne-a dăruit uşa de la grupul sanitar", ne spune una dintre locatarele camerei, singura pe care am găsit-o „acasă". „Sigur că aici nu e ca în libertate, dar nu ne plângem, avem toate condiţiile", ne spune tânăra.
WC ASIATIC VS GRUP SANITAR EUROPEAN
Cu totul alt tablou găsim în celula de vizavi. Am fost lăsaţi să intrăm acolo la insistenţa Tatianei, o tănără cu dizabilităţi care a ajuns după gratii după ce a comis un furt. Aici ai impresia ca ai intrat într-un hambar, unde se depozitează ceva şi nicidecum nu locuiesc oameni. Podeaua este din beton, din care pe alocuri sar bucăţi, gaura pentru veceu este separată de restul camerei de o perdea, aşa că tot mirosul se răspândeşte în încăpere, iar paturile supraetajate, unele goale, sunt pline cu bagaje.
Tatiana, deşi nu are nici 30 de ani, este invalid de grupa I, are coloana fracturată şi călcâiele zdrobite. Pentru că nu se poate mişca pe propriile picioare şi nu are un scaun cu rotile, tânăra crede că starea ei de sănătate degradează şi se plânge pe atrofierea muşchilor. Neavând un scaun adaptat pentru WC, femeia este nevoită să apeleze de fiecare dată la ajutorul colegelor de cameră. Noaptea, când se stinge lumina, iar în celulă e întuneric beznă, Tatiana se târăşte pe jos ca să ajungă la veceu.
Camera în care este deţinută nu are mai mult de 20 de metri pătraţi şi în afară de Tatiana aici mai trăiesc 11 femei. Aerul în care pluteşte un fum greu de tutun este aproape imposibil de respirat, umed şi înecăcios. Igrasia şi mizeria sunt la ele acasă. Chiar şi în mijlocul zilei, în celulă e semiîntuneric. Ferestruica mică, acoperită de zăbrele nu lasă să pătrundă prea mult aer şi nici lumină. Pe jos stau înşirate câteva pungi cu alimente primite de la rude. „Nu ni se permite să avem nici frigider şi nici măcar o plită electrică, pentru a ne putea pregăti ceva mai bun de mâncare. Suntem nevoite să ne mulţumim cu ce ni se pune în farfurie", ne spune o deţinută.
FAC BAIE LA VECEU
În celula de alături în care sunt deţinute opt persoane e aceeaşi zăpuşeală şi aer greu. „Nu mai putem suporta căldura. Ne permit să avem ventilatoare, numai că nu are cine ni le aduce", ne spune Rodica, o femeie trecută de 40 de ani. Veceul de tip asiatic, separat de restul camerei cu ajutorul unei perdele, are într-o parte un robinet, de unde femeile iau apă pentru igiena personală, spălat haine, curăţarea celulelor etc. Tot aici, în veceu, femeile se spală. La baie, pe care administraţia instituţiei spune că a reuşit recent să o repare, deţinuţii sunt duşi numai o dată pe săptămână. „Nu putem dormi noaptea, e insuportabil de cald, am pune ventilatorul în priză, dar curent se dă doar câteva ore pe zi", ne spune o deţinută. Administraţia închisorii recunoaşte că deconectează curentul în celule, dar spune că o face din cauză că este depăşită limita admisibilă de consum. Astfel, lumina se stinge de câteva ori noaptea şi ziua. Pe timp de caniculă, administraţia închisorii spune că a permis ca ferestruicile mici prin care se repartizează hrană în celule să rămână în permanenţă deschise.
Spaţiul care îi revine fiecărui deţinut nu corespunde nici pe departe normelor. O persoană ar trebui să beneficieze de cel puţin patru metri pătraţi. Această situaţie nu poate fi schimbată cu mult în virtutea proiectului penitenciarului şi numărului mare de deţinuţi. Directorul închisorii, Vitalie Munteanu, spune că, pe de o parte, nu are dreptul să refuze intrarea unor noi deţinuţi, iar pe de alta, dacă îi primeşte - este acuzat că supraaglomerează încăperile.
CEDO CONTINUĂ SĂ PENALIZEZE MOLDOVA
Între timp, Curtea Europeană a Drepturilor Omului emite noi hotărâri în care constată violarea drepturilor omului prin deţinerea în condiţii degradante. Din cele 46 de hotărâri în care s-a constatat violarea art. 3 al Convenţiei (exceptând cauza Ilaşcu), în 13 figurează condiţiile de detenţie din Penitenciarul numărul 13 din Chişinău. Una dintre ultimele hotărâri de acest fel a fost emisă la 17 aprilie 2012. Reclamantul, Vasile Culev din Chişinău, a fost deţinut aici în perioada 16 august 2006 - 20 februarie 2007 şi în perioada 6 martie 2008 - 27 decembrie 2009. „Celula măsura 20 metri pătraţi şi era ocupată de 13-20 de deţinuţi în acelaşi timp; era umedă şi murdară; vara era extrem de cald, iar iarna era foarte frig", a notat Culev în plângerea către Curte. El a mai scris că, în pofida tuberculozei, a fost supus fumatului pasiv, că veceul se afla la un metru şi jumătate de masă, iar accesul la duş era asigurat o dată în săptămână. Prejudicii morale de peste 180.000 de euro
În total, în cauzele ce vizează Penitenciarul numărul 13, Guvernul a fost obligat să plătească reclamanţilor prejudicii morale de 180.000 de euro. Toate se referă la condiţiile de detenţie, iar una, pronunţată în iunie 2011 - la maltratarea unui deţinut de către angajaţii Penitenciarului. Guvernul i-a platit lui Nichita Ipate 15.000 de euro prejudicii morale după ce acesta s-a plâns la Strasbourg că a fost bătut în Penitenciarul numărul 13, pentru că nu a vrut să se mute într-o celulă pustie (nr. 121).
Faptele descrise au avut loc în 2006. De asemenea, bărbatul a reclamat faptul că a fost examinat de un medic abia peste trei săptămâni, când a fost dus la o şedinţă de judecată, deşi ceruse insistent administraţiei asistenţă medicală întrucât se simţea rău după lovituri. Toate plângerile sale către şeful de atunci al închisorii şi către instanţele abilitate cu investigarea cazurilor de tortură şi rele tratamente au fost respinse ca nefondate. Judecătorii Curţii au constatat, în unanimitate, violarea art. 3 (interzicerea torturii) a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Întrebat câte plângeri pe condiţiile de detenţie adresează deţinuţii administraţiei închisorii, directorul penitenciarului, Vitalie Munteanu, a răspuns că nu ştie exact. În schimb a replicat că de fapt, deţinuţii sunt cei care le-ar adresa cuvinte urâte gardienilor, după care se plâng de atitudinea neprietenoasă a acestora. Directorul a luat din start o poziţie favorabilă angajaţilor, astfel încât putem presupune că eventualele plângeri aproape că nu au şanse să fie examinate obiectiv.
CARCERELE MAI SUNT FUNCŢIONALE
Vitalie Munteanu spune că pentru a îmbunătăţi substanţial condiţiile de detenţie trebuie construit un penitenciar nou. Această perspectivă nu pare însă foarte apropiată. „Închisoarea numărul 13 este lideră după condamnările la CEDO - spune ombudsmanul Anatolie Munteanu. Eu am făcut câteva recomandări de a sista activitatea lui şi a câtorva celule, în particular. Deocamdată am primit doar asigurări că în viitorul apropiat începe construcţia caselor de arest, însă ele sunt abia la faza de elaborare a proiectului. Doar proiectul costă în jur de 3 milioane de lei, de aceea nu-mi imaginez când ar putea începe construcţia propriu-zisă". În luna februarie, ombudsmanul a cerut administraţiei închisorii să închidă de urgenţă celula de la demisol nr. 123 A, din cauza condiţiilor deplorabile. Administraţia însă nici nu are de gând să o închidă, invocând deficitul de locuri. În ziua în care echipa Centrului de Investigaţii Jurnalistice a vizitat penitenciarul, adminsitraţia a refuzat să ne conducă la carcere, spunând că acestea sunt închise încă din anul 2010, după recomandarea senatorului francez Robert Badinter. În realitate însă, ombudsmanul Anatolie Munteanu spune că acestea nu au fost închise, ci reparate cosmetic.
RECONSTRUCŢIA ÎNTÂRZIE DE ANI DE ZILE
Penitenciarul numărul 13 din Capitală dispune de spaţiu pentru 650 de locuri, deşi în cadrul acestuia se află în jur de 1.200 de deţinuţi. Închisoarea a fost construită între anii 1839-1864, fără efectuarea lucrărilor antiseismice şi prezintă risc pentru securitatea publică. De-a lungul anilor mai mulţi experţi au atenţionat că imobilul are un grad înalt de uzură, iar sistemele de canalizare şi alimentare cu apă sunt în stare avariată.
Primul plan de reconstrucţie a Penitenciarului numărul 13 a fost elaborat încă în anul 2008, pe timpul guvernării comuniste. Pe atunci costul lucrărilor a fost estimat la circa 16 milioane euro. În această vară discuţiile despre strămutarea închisorii au fost reluate odată cu vizita în Moldova a guvernatorului Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) Rolf Wenzel. Potrivit Departamentului Instituţiilor Penitenciare, în lunile septembrie şi octombrie la Chişinău urmează să vină un grup de experţi ai Băncii, care vor face un studiu de fezabilitate pentru viitorul penitenciar. Acesta urmează să fie construit în afara Chişinăului, cu o capacitate de 1.600 de locuri şi va avea condiţii de întreţinere similare cu cele din ţările europene.
Deţinuţii, examinaţi de medicii de „împrumut"
În ultimii doi ani peniteciarul a activat fără medic-psihiatru şi asta în condiţiile în care foarte mulţi deţinuţi au dereglări psihice. Ultimul medic, angajat permanent aici, a plecat la muncă în Italia, iar cei care au venit după el nu au rezistat prea mult. Unul a lucrat două săptămâni, iar altul a renunţat la job-ul de la închisoare chiar a doua zi. „În secţia medicală există multe locuri vacante. Lipsesc terapeuţi, stomatologi şi asistente medicale", spune Eugen Gheorghiţă, şeful Serviciului medical.
Deja de două luni penitenciarul a rămas fără ftiziolog, deşi circa 40 de deţinuţi sunt bolnavi de tuberculoză. Pacienţii sunt consultaţi ocazional de medicii de „împrumut", adică de cei care lucrează permanent în alte penitenciare. „Nici pe mine nu se ştie dacă mă veţi mai găsi aici la anul", spune Eugen Gheorghiţă. El susţine că Ministerul Sănătăţii a pregătit un proiect prin care vrea să anuleze condiţiile speciale de pensionare şi alte privilegii de care beneficiază medicii din închisori. Dacă ar rămâne fără ele, medicii care ocupă aceste funcţii, şi aşa nesolicitate, ar rămâne şi fără ultimul strop de motivaţie, spune doctorul.
Această investigaţie a fost realizata în cadrul campaniei media „Jurnaliştii pentru eliminarea torturii şi protecţia victimelor torturii şi relelor tratamente", desfăşurată de Centrul de Investigatii Jurnalistice, cu suportul Uniunii Europene, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova. Opiniile exprimate în investigaţie aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Se încarcă comentariile...
