EDITORIAL Nu mai are cine duce steagul...

Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.

Nu. Titlul nu se referă la guvernare sau întreaga clasă politică ce ne reprezintă, dragă Doamne. Decât doar, poate, metaforic. Este vorba, de fapt, de steagul din faţa alaiurilor de înmormântare. Şi precizarea venea de la o femeie de la ţară, de ziua ei internaţională, fiind urmată de o altă constatare. Că nu mai are nici groapa cine s-o sape pentru bătrânii care mor.

Femeia era într-un reportaj tv. despre soarta femeilor din satele unde numărul bărbaţilor, care să fie inclusiv gropari, este comparabil deja cu cel al iluziilor nutrite încă de alegător faţă de diriguitorii politici. Şi ce bine e că mai aflăm, măcar, şi despre răul din sate şi societate, nu numai despre răul de înălţime de care au încetat deja să sufere liderii politici...

De Hramul oraşului mă întâlnesc cu un bărbat, unul dintre puţinii încăpăţânaţi până acum să nu plece peste hotare, să nu se piardă în beţii, să nu se lase pradă deznădejdii sau lenei... Este dintr-un sat îndepărtat, are o mică organizaţie neguvernamentală şi era entuziasmat de schimbarea puterii acum doi ani. Au venit, îmi spune, nişte străini la el nu demult şi i-au spus că-i finanţează un proiect de deschidere a unui azil pentru bătrâni în sat. „Numai că - au zis chiţibuşarii de ei - matale cu organizaţia gestionezi totul, şi conlucrezi unde e nevoie cu autorităţile locale".

Omul s-a dus la primar şi i-a spus că -uite, aşa şi pe dincolo. Facem noi totul, numai că am nevoie de te miri ce acolo... „Da' cine eşti tu să dictezi ?", i-a zis primarul, exponent al unui partid de alianţă. „Să vină străinii la mine cu banii!" Străinii însă au preferat să facă stânga împrejur. Iar bătrânii din sat au rămas să zacă acolo unde erau, doar cu promisiunea că, nu se ştie când, li se va „implementa" ceva.

Nici nu mă interesează din ce partid e primarul, pentru că de adevărat simt că e adevărat. Şi nu numai în satul cu pricina. Cam aceeaşi logică e resimţită la scară naţională. Lucrurile în ţară merg prost. Faptul că acum Moldova are cel mai mare ritm de creştere economică printre ţările europene în tranziţie schimbă încă prea puţin datele problemei şi nu are încă relevanţă pe termen mai lung.

Tot mai mulţi alegători încep să întoarcă spatele celor pe care i-au adus la putere. Pentru că nu-i normal ca o alianţă să poată supravieţui doar dacă... nu face nimic important. Pentru că e penibil ca o alianţă să reziste doar cu condiţia ca guvernul să fie cât mai slab cu putinţă, ca instituţiile statului să gâfâie neputincioase sau pretins neputincioase, iar liderii să-şi care cu iubire de patrie unul altuia pumni în scăfârlie, în loc să dezarmeze prin succese opoziţia. Într-un banc mai răutăcios şi deja cam răsuflat se punea întrebarea: cum beau moldovenii cafeaua neagră? Îşi toarnă în ceaşcă apă fierbinte şi-şi pun ochelari negri-negri pe ochi, - era răspunsul. Să se fi uitat prin aceeaşi ochelari şi la partide? De-a valma, şi ale guvernării, şi ale opoziţiei? Să li se fi năzărit că sunt altceva decât sunt? Mai ales că - aşa cum se pretind acestea - la soare te poţi uita, iar la dânsele - ba?

Citim într-un studiu că în Moldova doar patru copii din zece se spală pe mâini după WC. Copii nesuferiţi şi needucaţi! Poate ar trebui să ia pildă de la politicieni: ei niciodată n-au uitat să se spele pe mâini. După guvernare...