Nostalgia președintelui: „Credeam că o să plec din sistem fiind tot în funcția de magistrat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Timofti la ședința Consiliului Superior al Magistratului
Nicolae Timofti la ședința Consiliului Superior al Magistratului

La ultima sa ședință a Consiliului Superior al Magistraturii, președintele țării a arătat din deget colegilor săi care rămân în sistemul judecătoresc, sugerându-le că le va găsi ac de cojoc celor care nu vor respecta legea.

„Aveți datoria să respectați legea! Vă previn că o să găsim mecanismele ca să ne debarasăm de toți judecătorii care nu își îndeplinesc onorat obligațiile, în primul rând - prin convingere. O să mă strădui să conving magistrații că ei nu ar trebuie să se lase influențați de circumstanțe dubioase", a fost ultimul mesaj a lui Nicolae Timofti, în funcția de președinte al CSM, adresat tinerilor juzi care au depus jurământul în fața membrilor Consiliului.

„ Au avut privilegiul să depună jurământul în doar în fața președintelui CSM, ci și în fața președintelui țării", a comentat ministrul Justiției, Oleg Efrim.
Președintele țării a recunoscut că este nostalgic, dar este gata să încerce noi provocări. „Toată viața am fost judecător. Mă gândeam că o să plec din sistem fiind tot în funcția de magistrat. Așa s-a întâmplat în viață că AIE a considerat că sunt acel om care va aduce liniște în țară. Sunt pregătit să fac tot ce îmi stă în puteri", a mărturistit magistartul.

Președintele Timofti, împreună cu soția și fii lor, urmează să se mute după inaugurarea de vineri la reședința prezidențială de la Condrița, acolo unde a gospodărit timp de opt ani comunistul Vladimir Voronin. „Mi-aș fi dorit să rămân în apartamentul meu din sectorul Râșcani. Dar atunci când dimineața vine escorta cu tot cu pază, îmi deranjează vecinii. Mă simt și eu incomod. Nu îmi place să merg prin oraș cu atâtea sunete. Asta este însă procedura de protecție", a mai spus el, urmat acum la tot pasul de mai mulți agenți de pază.

Între timp, membrii Consiliului Superior al Magistraturii urmează să aleagă un nou președinte. Acesta poate fi unul dintre magistarții rămași, în afară de membrii din oficiu: procurorul general, ministrul Justiției și președintele Curții Supreme de Justiție.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite