Monumentul libertăţii rămâne pe hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monumentul libertăţii, dedicat evenimentelor din aprilie 2009, nu va fi edificat nici anul acesta, potrivit agenţiei de ştiri Info-Prim Neo. Şi aceasta pentru că nu există surse financiare.

„Costul proiectului este în jur de 7 milioane de lei. Când vor fi bani, atunci vom putea discuta la acest subiect", a declarat viceministrul culturii, Gheorghe Postică.

Dacă se vor găsi banii, lucrările vor dura în jur de opt luni, precizează ministrul. Monumentul libertăţii, potrivit schiţei de proiect aprobată, este o cruce oblică, reprezentată de 12 panouri din metal negru, mai scrie Info-Prim Neo.

Nici placa în memoria tânărului decedat la 7 aprilie, Valeriu Boboc, nu a fost instalată în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cum propunea primarul capitalei. Solicitat de Info-Prim Neo, Dorin Chirtoacă, a declarat că o să revină la ideea lansată încă în luna octombrie. „Se planifică de mai multă vreme: Verificăm toate aspectele, inclusiv costul de amplasare. Este în pregătire, dar nu vă putem da acum mai multe detalii", a menţionat primarul.

Cât despre iniţiativa redenumirii străzii Serghei Lazo în strada 7 aprilie, primarul a declarat că aceasta rămâne în vigoare. Urmează proiectul de decizie să fie înaintat în curând Consiliului Municipal Chişinău.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite