MEMORIE: „A început războiul! Ai grijă de surorile tale“

Petru Voicu, amintindu-și de primele bubuituri din 1941

Cu pieptul plin de medalii, Petru Voicu (85 de ani) îşi aminteşte cu emoţie ziua de 22 iunie 1941, când trupele româneşti au trecut Prutul pentru a elibera Basarabia de ocupaţia sovietică . Împuşcături, răniţi, morţi, incertitudine... Aşa le apar în amintiri bătrânilor de azi, copiii sau tineri pe atunci, cele două săptămâni cât au durat luptele în regiune.

Ca şi în 1941, Petru Voicu trăieşte la doar 300 de metri de la râu. A rămas în viaţă ca prin minune. Prima lovitură, de sub „dealul roşu" de pe malul drept al Prutului, a fost dată chiar în Măcăreşti, Ungheni, în apropierea casei sale.

„Era duminică, ora 4 dimineaţa. Dormeam când am auzit o bubuitură străşnică de s-a cutremurat casa. Oglinda a căzut peste mine şi s-a făcut cioburi. Am alergat repede la tata. El, invalid după Primul Război Mondial, m-a strâns la piept şi mi-a spus: «E război! Ai grijă de surorile tale.» Parcă îi aud şi azi cuvintele", povesteşte Petru Voicu.

RÂU DE SÂNGE ŞI FRICĂ
A urmat un râu de sânge, morţi luaţi de ape şi multă frică. „Ruşii care alergau prin tranşee ne-au zis să ne evacuăm. Vedeam românii de pe malul drept care încercau să treacă pe malul stâng. Îmi amintesc că sovieticii au instalat într-o casă pustie o mitralieră. De acolo se vedea bine Prutul. Când încercau soldaţii români să treacă cu barca, apa curgea roşie la vale. Dacă închid ochii văd bine fiecare mişcare", spune bărbatul, care după 70 de ani de la începutul războiului mai îngână în rusă: „La 22 iunie, la ora 4.00, Kievul era bombardat, a început războiul".

„La vreo şase kilometri de casă aveam câţiva boi care păşteau pe un câmp. Am mers după ei. Soldaţii împuşcaseră spre noi de vreo trei ori. Boii s-au speriat şi au luat-o în toate părţile. M-am apucat de coada lor şi fuga acasă!", îşi aminteşte bătrânul.
Printre gloanţe şi comenzile date ostaşilor de pe ambele maluri, cei din Măcăreşti au trăit vreo patru zile. Apoi în sat nu a mai rămas nimeni. Toţi au fost evacuaţi în localitatea din apropiere, Boldureşti.
Rămaşi fără provizii, soldaţii intrau în casele localnicilor să ceară de mâncare. „Sărmanii intrau să ceară de-ale gurii. Mama avea porci. Au împuşcat toţi porcii. Of, şi pentru noi era greu. Mâncam din colacii uscaţi, rămaşi de la bunica", povesteşte Natalia Muşetu (74 de ani) tot din Măcăreşti, care pe atunci avea doar cinci ani.

BĂTĂLIA PENTRU BASARABIA
Pe 22 iunie 1941, circa patru milioane de soldaţi germani, italieni, români etc., au început campania din est împotriva Uniunii Sovietice. Acestora li se opuneau circa 3,6 milioane de ostaşi ai Armatei Roşii. Trupele române au început lupta împotriva forţelor sovietice pe un front cuprins între munţii Bucovinei şi Marea Neagră. Celor 326.000 de soldaţi români li se opuneau peste 360.000 de militari sovietici concentraţi în Basarabia. Luptele au durat până la 26 iulie şi au făcut 22.765 de morţi în rândurile Armatei Române şi 17.893 printre ostaşii sovietici.

OSTATECII FOCURILOR ÎNCRUCIȘATE
La doar doi kilometri, în satul Costuleni, tot pe malul Prutului, pentru Irina Chirinciuc (83 de ani) iunie 1941 a însemnat o mare sărăcie şi o stare de incertitudine pe care moldovenii nu o mai simţise până atunci.

„Ba plecaseră românii şi veniseră ruşii, apoi românii începuseră să împuşte de pe celălalt mal. Nu se mai înţelegea nimic. Noi simţeam doar bombele care cădeau pe case şi ne rugam în şoaptă să nu fim noi cei «aleşi»", spune Irina Chirinciuc, care pe atunci abia împlinise 13 ani.

„ZVÂRCOLELI" LA PRUT
Soţul ei, Ion Chirinciuc (91 de ani), îşi aminteşte că înainte de a începe luptele românii au trimis câţiva ostaşi în cercetare pe malul drept. „Au trecut vreo patru cu o barcă. Au intrat în grădina unui om. Au văzut că stăpânul era întins la pământ, (deşi el se prefăcea). «Dă-l bă' naibii, că e mort», au zis ei. Au mers apoi la o altă casă unde au găsit un bărbat şi pe feciorul acestuia. I-au dus pe malul drept ca să afle de la ei mai multe. Voiau să ştie câtă armată era pe malul stâng", spune Ion Chirinciuc.

Bătrânul îşi aminteşte că, atât timp cât s-au „zvârcolit" la Prut, ostaşii români au reuşit să ridice la Costuleni un pod de lemn. „L-au făcut în mai puţin de două zile. Era o construcţie trainică. Treceau pe el şi tancuri, şi mitraliere. În schimb sovieticii erau foarte puţini pentru a face faţă", povesteşte bărbatul care la 21 de ani, cât avea pe atunci, vedea luptele de la fereastra casei părinteşti.

Şi la Bărboieni, raionul Nisporeni, o altă localitate de pe malul Prutului, luptele au fost crâncene. Gheorghe Cornici (87 de ani) îşi aminteşte de soldaţii ruşi de pe turnurile de supraveghere şi ostaşii români care strigau: „Să intrăm în Basarabia mai întâi! Apoi vom merge înainte".

După două săptămâni de măcel, viaţa moldovenilor de la Prut şi-a reluat cursul obişnuit. Însă nu pentru mult timp. Chiar dacă frontul a înaintat, localnicii nu au uitat de război. „Antonescu dal prikaz, vsia Ruminia na Kavkaz", (Antonescu a dat ordin, toţi românii au pornit spre Caucaz - n.r.), repetau oamenii. Tot atunci autorităţile obligau localnicii să adune piei de miel din care se coseau cuşme pentru soldaţii români, care luptau pe timp de iarnă la Stalingrad. A urmat mobilizarea în armata română, iar apoi luptele pe baricadele lui Stalin.

„Bolşevici" pentru unii, „ţigani" pentru alţii
Lui Constantin Mihailov (foto), de 90 de ani, din Frăsineşti, i-au rămas în memorie căştile soldaţilor români, pe care le zărise când aceştia încercau să înece o familie de evrei din localitate. „Bărbatului i-au legat mâinile şi picioarele ca să nu poată ieşi din apă. Războiul a semănat multă ură în sufletele noastre. Eram des întrebaţi cu cine era mai bine, cu ruşii sau cu românii. Era bine şi cu unii, şi cu alţii, dar dacă am fi avut măcar un gard de floarea-soarelui între noi, tot ar fi fost mai bine", spune bătrânul. Localnii au şi o explicaţie: „Când veneau românii nu mai ieşeam din «bolşevici», iar ruşii ne numeau «ţigani»."