Lecţia conflictului îngheţat din Cipru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprul de Nord şi cel de Sud sunt delimitate prin puncte speciale de trecere
Ciprul de Nord şi cel de Sud sunt delimitate prin puncte speciale de trecere

Specialiştii locali şi străini ne îndeamnă să luăm ce-i mai bun din experienţa ciprioţilor şi să nu le repetăm greşelile din negocieri.

Specialişti din opt ţări au discutat la Chişinău despre strategiile de soluţionare a conflictelor îngheţate, pornind de la cazul Ciprului. Experţii spun că Republica Moldova are multe de învăţat din experienţa acestei insule rupte în două.

Cristian Ghinea, directorul Centrului Român pentru Politici Europene, afirmă că Ciprul este un exemplu la capitolul integrare europeană. „Mulţi de la Bruxelles spun că Moldova nu poate intra în Uniunea Europeană fără a rezolva problema trasnistreană, ceea ce nu este adevărat. Avem un precedent cu Ciprul, care este un membru funcţional al UE. Multă lume nu ştie că, în mod formal, toată insula este UE, doar că în Nord acquis-ul comunitar este suspendat", explică specialistul.

„NU TREBUIE SĂ AŞTEPTĂM SOLUŢII MIRACULOASE

Pe de altă parte, nu ar trebui să repetăm greşelile din negocierile dintre Ciprul de Nord şi cel de Sud. „După ce liderul autoritar din Nordul Ciprului a pierdut puterea, la fel ca în cazul lui Igor Smirnov, părţile nu s-au grăbit să facă paşi importanţi. Moldova însă trebuie să profite de schimbarea administraţiei de la Tiraspol. Venirea lui Evgheni Şevciuk poate fi o oportunitate, dar trebuie de văzut ce poate face el, pentru că ar putea fi împiedicat de sovietul suprem", precizează Ghinea.

Acelaşi sfat ni-l dau şi experţii din Cipru. „În acest moment suntem într-un punct mort. Oamenii pot merge din Nord în Sud, dar nu se întâmplă nimic altceva. Politicienii nu pot lua decizii solide, ci sunt blocaţi în chestiuni tehnice. Acum că liderul de la Tiraspol s-a schimbat, nu cred că trebuie să aşteptaţi, ci să intensificaţi discuţiile. Vedeţi ce a făcut Cipru în tot acest timp şi faceţi invers", ne îndeamnă Mete Hatay din Ciprul de Sud, consultant senior la Institutul de Cercetare a Păcii din Oslo.

Analiştii politici de la noi susţin că diferendul transnistrean este diferit de cel cipriot, pentru că nu are o conotaţie etnică. „Totuşi, putem învăţa că implicarea comunităţilor internaţionale în soluţionarea conflictelor are nişte limite obiective şi nu trebuie să ne aşteptăm la soluţii miraculoase aduse de cineva din exterior", afirmă Oazu Nantoi, expert în problema transnistreană. Potrivit lui, Moldova nu a încercat încă să discute costul reîntregirii ţării. „Noi mimăm dorinţa de a soluţiona conflictul. Trebuie să decidem ce vrem: să vindem vin contrafăcut în Rusia sau să avem o ţară respectată, inclusiv de Rusia?", se întreabă comentatorul.

Insulă împărţită de greci şi turci

Cipru a fost divizat încă în 1974, în urma unei intervenţii militare turceşti. Scindarea definitivă s-a produs în 1983, când turcii au proclamat nordul insulei drept stat suveran. Pe 1 mai 2004, Cipru a intrat în Uniunea Europeană cu o treime din teritoriu sub un regim ilegal şi pe care armata turcă refuză să-l părăsească. Aderarea este considerată un eşec al UE.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite