La Chişinău a fost deschis Centrul de Informare a muncitorilor migranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Moldovenii migranţi pot obţine, în cadrul unui centru lansat vineri, 28 septembrie, la Chişinău, informaţii despre drepturile pe care le au când pleacă la muncă într-o ţară europeană. La Centrul de Informare a Muncitorilor Migranţi (CIMM) cetăţenii pot obţine consultaţii juridice gratuite, potrivit Info-Prim Neo.

Specialistul în comunicare şi relaţii cu publicul de la CIMM, Tatiana Corai, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că fenomenul muncii forţate îi afectează şi pe cetăţenii moldoveni care muncesc peste hotare. Deseori când migranţii nu-şi cunosc drepturile în ţara de destinaţie, sunt exploataţi de către angajatori şi foarte uşor devin victime ale muncii forţate. Fiecare muncitor migrant trebuie să ştie că într-o ţară străină are aceleaşi drepturi în domeniul muncii ca şi muncitorii din ţara respectivă. CIMM le va putea oferi solicitanţilor informaţiile de care au nevoie, despre drepturile muncii în ţara de destinaţie, despre faptul cum să stabilească relaţii echitabile cu angajatorul şi cum să-şi asigure o viaţă demnă la locul de muncă.

„Oamenii obişnuiesc să se informeze de la rude, de la prieteni, din internet, care nu întotdeauna sunt surse sigure şi din aceste motive cetăţenii se confruntă cu un şir de probleme ajungând peste hotare. Noi vrem ca cetăţeanul nostru să fie informat atunci când îşi alege să plece peste hotare", a notat Tatiana Corai. CIMM a început editarea mai multor broşuri despre drepturile pe care le au muncitorii migranţi în diferite ţări. Astfel, la dispoziţia lor va fi pusă o vastă informaţie, care îi va ajuta să activeze în conformitate cu normele legale în vigoare în ţara de destinaţie.

Tristan Masat, directorul Programului pe ţară al Centrului American pentru Solidaritate Internaţională a Muncii, care este partenerul CIMM, a declarat că oferirea informaţiei cu privire la drepturile peste hotare este esenţială pentru migranţi, iar prin activitatea sa centrul încearcă să asigure drepturile legale ale migranţilor în toate statele.

Sue Longly, coordonatorul Uniunii Internaţionale a Angajaţilor din Industria Alimentară, care de asemena este partenerul CIMM, a declarat că în multe cazuri migranţii, fiind peste hotare, nu se adresează organelor de drept pentru că muncesc ilegal şi pentru că sunt siguri că nu vor fi ajutaţi. Migranţilor li se recomandă ca, după ce au obţinut un loc de muncă într-o ţară străină, să adere la sindicatul de breaslă sau la sindicatul lucrătorilor casnici, pentru că sindicatele îi vor ajuta să beneficieze de drepturile prevăzute de contractul colectiv de muncă şi chiar să negocieze un contract individual cu angajatorul.

Centrul de Informare a Muncitorilor Migranţi este o iniţiativă sindicală şi activează în parteneriat cu Centrul American pentru Solidaritate Internaţională a Muncii şi Uniunea Internaţională a Angajaţilor din Industria Alimentară (IUF) cu sediul la Geneva. Centrul precizează că nu oferă servicii de angajare în câmpul muncii. Doritorii de a obţine informaţii, pot să se adreseze la adresa: bulevardul Ştefan cel Mare, 67, bir. 412 sau să sune la numărul de telefon: 022 27-22-20.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite