„Kuliokul“ de sub pestelcă
0
Cartofii păreau buni, mai ales că tânăra negustoreasă mi-a zis că-i şi alege pentru mine, numai că - ghinion - nu mai avea pungi. „Du-te la kiokea Ileana şi spune-i să-ţi dee cu împrumut un kuliok". Copilul de-alături, trimis la o altă tarabă după o pungă, s-a întors în jumătate de minut.
Era mic, dar revenise parcă şi mai mic, pitulat oarecum şi un pic misterios. „Mamă, am cerut unu, da mi-o dat două, fără să vadă, să-i duc unu `napoi?" „Ţssst...." - mâna femeii scoase abil o pungă din mâna lui şi-o dosi cu virtuozitate sub pestelcă. Băiatul, ager, s-a prins şi mi-a zâmbit complice, cu un fel de mândrie.
M-am surprins atunci gândindu-mă că toţi cei zece sau doisprezece ani de şcoală, pe care urma să-i facă în continuare băiatul, abia de-ar mai putea egala acea lecţie pe care i-o dăduse în acea clipă maică-sa...
„Kuliokul"cela de 50 de bănuţi însemna mai mult decât povestea cu oul şi cu boul, însemna că se poate şi aşa şi că mai ales aşa e firesc să se facă... Că „să nu-ţi furi aproapele şi să fii cinstit el" e doar ce spune popa, nu însă şi ce face în viaţa reală...
Am observat că, după ce este cutremurată de imensa tragedie a Japoniei, atâta şi-atâta lume este profund impresionată de faptul că în apocalipsa niponă nu au fost înregistrate practic jafuri, furturi.
Că niponii, copleşiţi de nenorocire, stau disciplinaţi, calmi, mai mult decât paşnici la coadă după apă sau alte lucruri brusc devenite necesare pentru supravieţuire; că nimeni dintre ei nu strigă unul la altul „vas zdesi ne stoialo!"; că supermarketurile şi-au redus preţurile, iar mulţi comercianţi distribuie bunuri gratis sinistraţilor, că altruismul şi capacitatea de a se solidariza, de a sări în ajutor e regula, nu excepţia, că sunt atâtea şi-atâtea cazuri de sacrificu pentru alţii în nenorocire?
Să fie doar cultura şi firea niponului la mijloc în unicitatea lor? Mai ales că suntem deprinşi cu total inversul la ce se întâmplă acum - ca atitudine dintre oameni - în Ţara Soarelui Răsare.
Un coleg britanic amintea în acest sens despre jafurile la care s-au dedat compatrioţii lui în timpul inundaţiilor din 2007; de armata pe străzi în Chile, după cutremurul din 2010, chemată să curme valul de furturi; de ravagiile jefuitorilor din New Orleans, de după uraganul Katrina.
Sau, ca să fim mai aproape, de însângeraţii din aeroportul Domodedovo nevoiţi, după atacul terorist, să plătească uriaş mai mult taxiştilor ca să-i ducă acasă... Sau, şi mai aproape, de nesimţirea, furturile şi gesturile meschine sau ticăloase la care s-au dedat unii în zonele inundate recent de la Prut.
Cum se face că în lumea în care suntem, departe de locul unde natura a ucis mii de oameni, în locul altruismului şi solidarizării, se fură şi se majorează preţurile la ce e mai necesar? După principiul: te sufoci? Majorăm preţul aerului... Sângerezi? Scumpim bandajul... Cauţi blândeţe? Devenim şi mai sadici!
De ce lumea refuză să fie miloasă şi ştie doar să ceară în exces „Doamne, miluieşte!", încât i s-a urât şi lui Dumnezeu de cât i se cere?
Habar nu am care e explicaţia. Ştiu doar că, aşa cum mulţi au ieşit pe la vecini din mantaua lui Gogol, la moldoveni - au ieşit de sub pestelca... cu „kuliok".
Şi apropo, până la urmă nici cartofii pe care i-am cumpărat nu mai fuseseră atât de buni. Jumătate s-au dovedit a fi putrezi. Pe dinăuntru.
Se încarcă comentariile...
