Judecătorul Ion Busuioc se declară nevinovat: „Mi-a sărit vaca în faţă“. Vezi FOTO de la locul accidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto de la locul accidentului
Foto de la locul accidentului

Magistratul Ion Busuioc a accidentat mortal un bătrân pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs încă vineri seara pe traseul Chişinău - Soroca, în preajma satului Ratuş, raionul Criuleni, dar nu a fost făcut public de către serviciul de presă al Poliţiei Rutiere.

Sătenii povestesc că Andrei Efros (69 de ani) îşi aducea vaca de la păscut când a fost spulberat de o maşină de teren chiar pe trecerea de pietoni. Atât bărbatul, cât şi animalul au murit pe loc. Victima a fost înmormântată duminică. „Era un om tare cumsecade. Din păcate, nu este primul accident pe această zebră. Acum câteva luni, în acelaşi loc a decedat şi un copil", îşi aminteşte Vera Navolocă din Ratuş.

La volanul automobilului de model Toyota RAV 4 se afla magistratul Ion Busuioc, de la Judecătoria sectorului Centru al Capitalei. Judecătorul, care este acum în concediu, susţine că nu avea viteză excesivă şi nici nu era beat. Potrivit lui, de vină ar fi vita care i-a ieşit brusc în cale. „Animalul s-a speriat şi mi-a sărit în faţă. Nu l-am văzut pe bătrân. Doamne fereşte! Nu doresc nimănui să i se întâmple aşa ceva. Voi susţine moral şi material familia victimei, atât timp cât voi putea", ne-a spus Ion Busuioc.

„Este un loc periculos. Acum trei luni am solicitat Ministerului Transporturilor să instaleze aici un semafor. Am primit un refuz oficial în care ni s-a spus că sunt suficiente indicatoare şi că un semafor ar fi în plus", afirmă primarul localităţii, Petru Buzu.

Foto de la locul accidentului

RISCĂ SĂ-ŞI PIARDĂ IMUNITATEA

Oamenii legii refuză să ofere detalii despre accident, invocând secretul anchetei. „Legea nu ne permite să pornim dosare penale pe numele judecătorilor pentru că ei au imunitate", a declarat procurorul Alexei Brânză de la Criuleni. Între timp, toate materialele au fost trimise la Chişinău. Maria Vieru, şefa serviciului de presă al Procuraturii Generale, susţine că procurorul general Valeriu Zubco va cere Consiliului Superior al Magistraturii să-şi dea acordul pentru ca judecătorul să fie cercetat penal. „Ne-am autosesizat. Vom discuta cazul la şedinţa CSM. Urmează să vedem ce au stabilit organele de urmărire penală", a precizat Nichifor Corochii, preşedintele consiliului.

Cine este Ion Busuioc

Ion Busuioc este unul dintre cei trei judecători care i-au achitat pe fostul ministru de Interne Gheorghe Papuc şi ex-comisarul Capitalei Vladimir Botnari, acuzaţi în dosarul 7 aprilie. Tot el a obligat „Ziarul de Gardă" să achite 500.000 de lei pentru că ar fi defăimat doi procurori.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite