Iurie Leancă despre liberalizarea regimului de vize: „Suntem în întârzie cu jumătate de an“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de externe spune că este optimist în ceea ce priveşte procesul de liberalizare a regimului de vize, deși recunoaște că Moldova nu a îndeplinit angajamentele asumate pentru a beneficia de libera circulație în Europa și că suntem în întârziere cu jumătate de an.

„Comparativ cu experiența celorlalate state, care și-au făcut angajamente asemănătoare și care au avut termen de la un an până la 18 luni, noi, din cauza unor discuții sterile putem constata că suntem în întârziere cu vreo jumătate de an“, a explicat Iurie Leancă.

De asemenea, ministrul de Externe a declara că cele 42 de acte legislative prevăzute în cadrul primei faze a procesului de liberalizare a regimului de vize au fost transmise Comsiei Europene.Totuși șeful diplomației de la Chișinău s-a arătat optimist în ceea ce privește dialogul cu UE, dar și obținerea regimului liberalizat de vize. „Calitatea şi intensitatea cu care am avansat în dialogul cu UE sunt fără precedent. Un regim liberalizat de vize nu mai este un obiectiv pe termen lung. Suntem optimişti", a mai spus ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene evitând să facă alte pronosticuri.

Anterior, Iurie Leancă a promis că până la sfârşitul anului 2012, moldovenii vor putea călători fără vize în Uniunea Europeană, menționând că îşi va da demisia în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite