Iarmarocul de Iarnă va ajuta la reconstrucţia Centrului de recuperare Hippocrates

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 40 de misiuni diplomatice, organizaţii internaţionale şi organizaţii de caritate au participat la cel de-al 15-a Iarmaroc Caritabil de Iarnă, cu scopul de a ajuta la reconstrucţia Centrului de recuperare Hippocrates.

Persoanele care au venit ieri la târg au putut să-şi aleagă lucruri de artizanat, suvenire, haine, cărţi, dar şi dulciuri din tradiţia culinară a diferitor ţări. Banii adunaţi din vânzări vor vor fi donaţi pentru reconstrucţia Centrului Hippocrates, în care anual sunt trataţi peste 400 de copii, dintre care majoritatea cu dizabilităţi severe. Evenimentul este organizat de către Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova, transmite Info-Prim Neo.

Prăjituri tradiţionale americane, checuri, ciocolată fierbinte şi alte bunătăţi au fost expuse de Corpul Păcii în Moldova. „Vindem fuste şi fulare, vindem fotografii, avem cărţi poştale făcute de mână şi săpun făcut acasă. Scopul nostru este să oferim toţi banii în scopuri de caritate, să împărtăşim cultura noastră americană şi să informăm oamenii despre munca pe care o face Corpul Păcii în Moldova", a spus directorul orgainizației, Jeffrey Goveia.

Preşedintele Centrului de Caritate pentru Refugiaţi, Djavid Paknehad, a declarat că organizaţia participă pentru a 15-a oară la Iarmarocul de Iarnă. „Expunem aici lucrările refugiaţilor, a femeilor şi copiilor. Acestea sunt desene, lucrări din ceramică. O parte din refugiaţi au adus lucruri personale din Sudan, Egipt şi statele din Africa. Vom face bani şi îi vom dona fondului Clubului de Femei. Noi vrem să ajutăm cum putem aceşti copii", a spus Djavid Paknehad. El a declarat că la iarmaroc este o atmosferă de sărbătoare, oamenii cumpără cu plăcere orice lucru, pentru că orice cumpărătură este un ajutor pentru copii.

Principalul beneficiar al ediţiei 2011 a Iarmarocului Caritabil de Iarnă este Centrul Hippocrates din Chişinău, care oferă servicii gratuite de specialitate şi terapie de reabilitare copiilor cu dizabilităţi şi boli cronice. Directorul centrului, Diana Covalciuc, a spus că sunt pentru prima dată în calitate de beneficiari la acest iarmaroc şi speră să fie adunaţi toţi banii necesari. „Am făcut un calcul prealabil şi am estimat că sursele care vor fi acumulate vor fi suficiente pentru a procura şi construi acoperişul centrului. Toată lumea încearcă să ne ajute", a spus Diana Covalciu.

Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova a fost fondat în anul 1997 şi este o organizaţie ce reuneşte femei din diferite ţări şi culturi, care au drept obiective comune prietenia, comunicarea şi caritatea. Tradiţional, membrii clubului organizează cel puţin două evenimente de caritate pe an: Iarmarocul Caritabil de Iarnă în luna decembrie şi Seara de Artă în primăvară. Scopul evenimentelor este colectarea fondurilor pentru a ajuta persoanele nevoiaşe din Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite