Larisa Focşa, graţiata lui Marian Lupu: „Am ajuns boschetară!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce eliberarea sa a fost contestată de victime, Larisa Focşa, cunoscută drept cea mai „prolifică escroacă", spune că este mai disperată ca niciodată. Femeia ieşită recent de după gratii a declarat pentru „Adevărul" că a fost corectă cu toţi partenerii săi de afaceri.

Larisa Focşa (47 de ani) a acceptat să stea de vorbă cu noi după ce, acum 11 zile, a fost graţiată printr-un decret de preşedintele interimar Marian Lupu. Eliberarea ei a fost contestată de trei persoane, care afirmă că i-au împrumutat sute de mii de dolari, bani pe care nu i-au mai văzut. Olga Onofrei afirmă că în 1996 i-a dat lui Focşa 40.000 de dolari, iar apoi s-a judecat cu ea în 70 de dosare. Femeia de afaceri a trimis o scrisoare la Preşedinţie, prin care a cerut ca deținuta grațiată să fie închisă din nou.

„Acest om nu înţelege ce este libertatea şi va continua să înșele. Sute de persoane au avut de suferit din cauza ei", spune Olga Onofrei.

Victimele susţin că Larisa Focșa a fost graţiată contrar legii. Şi asta pentru că la 4 iulie, atunci când a fost emis decretul, femeia nu avea statut de condamnată. Mai mult, ea a fost amnistiată anterior de două ori: în 1999, pentru eschivarea de la plata impozitelor în valoare de 50.000 de lei şi în 2002, pentru că a irosit bunurile gajate la o bancă, în valoare de 250.000 de lei.

„Dacă ştiam, poate nici n-o graţiam! E prea târziu să intervenim. Numai preşedintele mai poate face ceva. Am decis eliberarea în baza caracteristicii de la închisoare şi a documentelor care ne-au fost prezentate", strânge din umeri compozitorul Gheorghe Mustea, preşedintele Comisiei de graţiere.

CITEŞTE AICI Graţiaţii lui Lupu: ucigaşi şi escroci

„Nu mi-a rămas decât să-mi pun ştreangul de gât!"

Larisa Focșa spune că procedura a fost respectată întocmai. „Controlaţi în baza căror documente am fost graţiată. În închisoare m-am îmbolnăvit de diabet zaharat. Sufăr şi de hipertensiune. Am ajuns pe drumuri, am devenit boschetară. Nu mi-a rămas decât să-mi pun ştreangul de gât! Am fost cinstită cu toţi, am plătit impozite la stat", ne-a spus femeia printre lacrimi.
S-a scris că ar fi făcut parte din gruparea hoţului în lege Grogori Karamalak alias Bulgaru. „Să mor eu dacă îl ştiu! Nu l-am văzut niciodată. S-a spus că i-am fost amantă, dar nu e adevărat", se jură ea.

Focșa s-a lansat în business în 1992, fiind intermediar între cei care cumpărau şi vindeau diferite mărfuri. Femeia susţine că pe atunci aceasta era una dintre cele mai profitabile afaceri.

În 2009, a fost condamnată la 13 ani şi jumătate de puşcărie pentru escrocherii şi însuşirea bunurilor străine în proporţii considerabile. Printre victimele ei au fost mai mulţi oameni de afaceri, iar numele său figurează în zeci de dosare penale.

Cum poți fi iertat de două ori

Potrivit regulamentului de acordare a graţierii, recidiviştii deosebit de periculoşi şi persoanele anterior amnistiate, graţiate sau eliberate condiţionat înainte de termen, care au comis din nou o infracţiune înainte de stingerea antecedentelor penale sau de reabilitare, pot fi graţiați numai în cazuri excepţionale. Un infractor nu poate fi iertat de două ori în aceeaşi cauză penală, conform aceluași document.

Citeşte cele mai noi ştiri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite