Gata de plajă? Hai la Valea Morilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chişinăuienii pot face baie, anul acesta, şi în lacul din Valea Morilor. Angajaţii de la Spaţii Verzi au adus aici 250 de cuburi de nisip pentru amenajarea plajei şi au instalat patru cabine de duş.

„Acum lucăm pentru a aduce apa la duşuri şi montăm 20 de bănci", a concretizat Eliferie Haruţa, şeful de la Spaţii Verzi.

Plaja, nu este luată cu asalt de oameni ca înainte. Totuşi mereu pot fi văzuţi 5-10 oameni care se răcoresc în apa lacului şi se bronzează la soare. „Apa pare să fie curată, dar e cam mult stuf", s-a plâns chişinăuianul Vasile Chetraru. Dorin Chirotacă a dat indicaţii ca acesta să fie cosit, dar Haruţa a spus că nu au fost prevăzuţi bani în buget pentru aşa ceva.

Funcţionarii de la Primărie susţin că au fost pregătite pentru sezonul estival plajele din Parcul la Izvor, Valea Trandafirilor şi Parcul Râşcani. Mai este de lucru doar la Vadul lui Vodă unde trebuie înlăturat un baraj construit chiar în zona plajei pentru protejarea de inundaţii.
Anul acesta, autorităţile municipale au fost prinse nepregătite la acest capitol din cauza căldurilor care au venit cu o luna mai înainte ca de obicei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite