Fostul şef al Serviciului de Grăniceri, în vizorul procurorilor anticorupţie. Este bănuit de corupere pasivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roman Revenco, fostul şef al Serviciului Grăniceri, a ajuns în vizorul procurorilor anticorupţie după ce omul de afaceri Vladimir Volkov l-a acuzat că şi-a însuşit 130.000 de euro destinaţi pentru dotarea video a trei puncte vamale.

Potrivit lui Viorel Morari, şef interimar la Procuratura Anticorupţie, numele lui Revenco apare în dosarul penal deschis pe faptul coruperii pasive în proporţii deosebit de mari, acesta fiind cercetat în libertate. Deocamdată, oamenii legii refuză să ofere şi alte detalii.
„Vorbiţi cu procurorii, ei o să vă informeze!", ne-a tăiat-o scurt Roman Revenco.

La sfârşitul lunii iunie, Volkov declara că Revenco intenţiona să pună mâna pe 300.000 de euro, dintr-un grant oferit de Uniunea Europeană - „Reţeaua de comunicaţii fixe şi mobile pentru Serviciul de Grănicieri din Republica Moldova" - , în valoare de peste zece milioane de euro. Fostul şef al Serviciului Grăniceri a respins atunci toate acuzaţiile. Totodată, în acelaşi caz, Volkov îl acuza şi pe fostul ministrul de Interne Alexei Roibu. În scurt timp, Poliţia a anunţat că Volkov e bănuit, în cadrul unui dosar penal, de escrocherie în proporţii deosebit de mari. Tot atunci, omul de afaceri a fost reţinut pentru 30 de zile.

Revenco a fost demis acum aproape două săptămâni, după ce la 1 iulie Serviciul Grăniceri a fost reformat în Poliţia de Frontieră.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite