Filat și Șevciuk vor să pună trenurile pe roate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiraspol. Foto de Eduard Bâzgu
Tiraspol. Foto de Eduard Bâzgu

Premierul Vlad Filat și liderul separatist Evgheni Şevciuk se vor întâlni vineri la Tiraspol. Anunţul a fost făcut de aşa-zisul ministru de externe al regiunii transnistrene, Nina Ştanski, care a avut la Chişinău, o întrevedere cu vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.

„Ne punem mari speranţe în această întâlnire. Principala sarcină a părţilor este să discute despre reluarea transportului feroviar prin regiunea transnistreană. Considerăm că asta va îmbunătăţi situaţia agenţilor economici de pe ambele maluri de Nistru", a declarat Nina Ştanski.

„Împreună cu experţii implicaţi, încercăm acum să găsim soluţii tehnice atât la nivel vamal, cât şi la nivel de cale ferată să punem la punct reluarea trenurilor. Acest lucru va permite agenţilor economici să evite ocolirea anumitor segmente de circa 400 de kilometri. Avem un singur termen, să reuşim cât mai rapid posibil", a precizat şi Eugen Carpov după întâlnirea de la sediul OSCE.

Anterior, liderul separatist declara, într-un interviu pentru „Adevărul", că politizarea acestui subiect este cea mai mare piedică în rezolvarea acestei probleme. „Nu intenționăm, însă, să-l excludem de pe ordinea de zi. Rezolvarea problemei transportului de mărfuri va influența direct intensificarea schimburilor comerciale, atât de necesară pentru stabilizarea situației economice în Transnistria", afirma Şevciuk.
Acum două săptămâni, cei doi s-au văzut la Chișinău, la concertul interpretei Lara Fabian.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite