GALERIE FOTO Fie leafa cât de rea, tot mai bună-i în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După ani buni de muncă în serele din Torres Vedras, Alexei Butnaru a învățat multe în agricultură
După ani buni de muncă în serele din Torres Vedras, Alexei Butnaru a învățat multe în agricultură

Moldovenii aleg în continuare să muncească în străinătate, chiar şi pentru trei euro pe oră. Nu e mult, îşi spun ei, dar nu-i pot face acasă. Din acest puţin, reuşesc să se întreţină, dar şi să pună bani la ciorap ca să-şi ajute copiii sau părinţii rămaşi în ţară.

Torres Vedras, Portugalia. La periferia oraşului se întinde una dintre cele mai mari întreprinderi de sere din ţară. Aici lucrează laolaltă zeci de moldoveni, unii abia de câteva luni, alţii deja de trei ani. Cultivă roşii, fasole sau salată. Vara lucreză câte zece ore pe zi, iarna - doar opt. Câştigă relativ puţin: 3,25 de euro pe oră, dar nu se plâng.

„Fac economie la tot ce se poate. În loc de patru bucăţi de pâine, mănânc doar două. Să creşti şi să culegi roşii nu e atât de uşor, dar ce să-i faci?", se întreabă Victor Grigorev (34 de ani), ajuns de şase luni în Portugalia. A absolvit Metrologia la Chişinău, a lucrat chelner, dar şi-a pierdut locul de muncă cu puţin timp înainte de a emigra. N-avea încotro. Soţia tocmai îi născuse o fetiţă. Împreună cu ceilalţi moldoveni, Victor locuieşte în una dintre barăcile de pe teritoriul întreprinderii. Căsuţele sunt decorate modest, dar aproape în fiecare cameră şi-au găsit loc fotografiile celor dragi şi câte o icoană.

image
Complexul de sere din Torres Vedras După ani buni de muncă în serele din Torres Vedras, Alexei Butnaru a învățat multe în agricultură

Click aici să vezi galeria foto!

Zinaida Mircea (27 de ani) are acasă doi fii. I-a lăsat în grija naşilor de cununie. În fiecare lună, pune deoparte cam 500 de euro. „Îi ajut cu ce pot. Le trimit bani şi jucării. Sunt aici doar pentru ei. Îmi lipsesc mult... M-aş întoarce cu primul avion în ţară dacă aş avea unde să fac măcar jumătate din aceşti bani", îngână tânăra răvăşită de dor.

Majoritatea au ajuns aici după ce Alexei Butnaru (30 de ani), mâna dreaptă a patronului portughez, le-a sugerat că-şi pot câştiga pâinea cinstit şi legal.
„Acum câţiva ani, firma avea doar doi angajaţi, printre care şi eu. Încet, încet, afacerea a crescut. Şefului i-a plăcut cum muncesc moldovenii, aşa că i-am ajutat pe mulţi să vină aici. Sunt rude şi prieteni de-ai mei, oameni din satele vecine. Portughezii nu se înghesuie să lucreze pământul, chiar dacă e criză", spune Alexei.

Legumele recoltate aici ajung în SUA, Polonia, Marea Britanie. Patronul Victor Jorge recunoaşte că este încântat că mai bine de jumătate din angajaţii săi vin din Republica Moldova. Ştie şi cum să-i ademenească. „Ca afacerea să meargă ca pe roate, trebuie să fie mulţumiţi toţi muncitorii. Le perfectez actele în conformitate cu legislaţia. Aşa că nu lucrează la negru", explică businessmanul.

FEMEILE, PLĂTITE MAI PROST

Compatrioţii noştri emigrează şi în alte state europene, cu gândul că aici se vor descurca mai bine decât în Moldova. Peste 130.000 sunt cu acte-n regulă doar în „ţara-cizmă".

„Deşi e criză, moldovenii tot vin şi vin în Italia. Unii, care cândva s-au întors în Moldova, revin acum aici pentru că şi-au dat seama că acasă nu se pot reintegra. Nu toţi au de lucru, fiind în căutarea unui loc de muncă luni la rând", explică Vitalie Ciobanu, preşedintele Asociaţiei „Dacia" de la Roma.
El spune că cel mai prost plătite sunt femeile care îngrijesc de bătrâni. Iau pe oră aproximativ 5 euro. „Bărbaţii, de regulă, caută mai mult pentru a-şi găsi un loc de muncă bine plătit", remarcă liderul diasporei.

Şi cifrele vorbesc. „Creşterea remitenţelor confirmă că tot mai mulţi moldoveni îşi părăsesc ţara. Această majorare nu înseamnă că ei sunt mai bine plătiţi. Nu are cum, din cauza crizei", explică Roman Chircă, directorul Institutului pentru Economie de Piaţă.
Expertul mai spune că de cele mai multe ori muncile sezoniere, cum ar fi agricultura în Portugalia sau construcţiile în Rusia, nu sunt decât o trambulină pentru moldovenii care stau la dubii: să se stabilească sau nu peste hotare.

„Anual, mii de tineri ajung la majorat. Nu cred că măcar 10% din aceştia îşi pot găsi un loc de muncă adecvat. În consecinţă are de pierdut doar Moldova, ai cărei cetăţeni nu mai sunt implicaţi economic aici", afirmă economistul.

Bani pe care-i poţi face şi acasă

Cei 600-700 de euro, cât câştigă în medie angajaţii de la serele din Torres Vedras, pot fi câştigaţi şi în Moldova. Anunțurile de pe site-urile de recrutare de la noi arată că pentru o leafă de 5.000 de lei poți vinde flori la piață, iar pentru 6.000 pe lună - să stai după tejghea într-un magazin de haine. Deşi sună frumos, în realitate aceste locuri de muncă nu ajung pentru toţi. Totodată, potrivit ultimelor cifre, în ianuarie-septembrie moldovenii au trimis acasă, numai prin bănci, peste un miliard de dolari, cu peste 20% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite