Europeni sau ortodocşi? Răspunsul lui Alexandru S. Sturdza

Igor Cașu

Vizita Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse la Chişinău s-a vrut a fi o încercare de a ajuta la depăşirea crizei politice actuale din Republica Moldova. Cine ştie, poate, dacă mai vine şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, şi Papa Benedict al XVI-lea, chiar vom reuşi!

Chestiunea legată de rolul ortodoxiei în societate, a religiei, în general, este revigorată nu numai graţie vizitei Patriarhului Kiril, dar şi unui eveniment ştiinţific şi cultural organizat în 10-11 octombrie la Chişinău de către Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu", condus de energicul său director, Petre Guran. Dedicată lui Alexandru S. Sturdza, conferinţa se bucură de prezenţa a trei intelectuali români cu renume în străinătate - doi din România, Andrei Pippidi şi Theodor Paleologu, precum şi basarabeanca Stella Ghervas, originară din Sculeni, raionul Ungheni, actualmente conferenţiar la Universitatea din Geneva. La eveniment participă cercetători şi profesori locali, majoritatea fiind de la Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universităţii de Stat din Moldova, instituţie care se numără printre organizatori.

De ce Alexandru S. Sturdza şi cine a fost acesta? El face parte din categoria celor pe nedrept daţi uitării. A fost un intelectual şi diplomat moldovean din secolul al 19-lea, etnic român după mamă şi etnic grec după tată. S-a născut la Iaşi în 1791 şi era fiul lui Scarlat Sturdza, primul guvernator al Basarabiei ocupate de Rusia ţaristă (1812-1813).

Alexandru Sturdza a fost o vreme consilier al împăratului Rusiei Alexandru I, participând în această calitate la redactarea Tratatului de constituire a Alianţei Sfinte la 1815. A creat societatea de istorie şi antichităţi din Rusia Nouă, la Odessa (locul unde a murit, în 1854), a corespondat cu sute de gânditori şi diplomaţi europeni din prima jumătate a secolului al 19-lea. Cea mai cuprinzătoare carte dedicată lui Alexandru Sturdza a fost scrisă de Stella Ghervas, care a obţinut acum câţiva ani premiul Guizot al Academiei Franceze.

Deşi s-a situat mai degrabă de partea curentului politic care combătea valorile Marii Revoluţii Franceze, a adoptat o poziţie moderată în ceea ce priveşte modernitatea şi modernizarea Europei. Contrar a ceea ce considerau majoritatea gânditorilor din epocă despre ortodoxie, Alexandru Sturdza era mai optimist. El credea în rolul unei Biserici luminate a Estului în opera de modernizare inevitabilă a Europei. Din acest punct de vedere, Sturdza era un european şi un ortodox în egală măsură. Mai mult, el nu agrea ideea larg răspândită atunci în Europa potrivit căreia ortodoxia este în contradicţie cu identitatea europeană şi modernitatea.

Astăzi, răspunsul lui Alexandru S. Sturdza la întrebarea: „este oare compatibil să fii în acelaşi timp şi ortodox şi european" capătă o relevanţă aparte. Pe de-o parte, pronosticul pesimist făcut în 1996 de către Samuel Huntington în „Ciocnirea civilizaţiilor", potrivit căruia este posibilă articularea unei linii de demarcaţie, dacă nu chiar de conflict, dintre catolicism şi protestantism, pe de o parte, şi ortodoxie, pe de alta, nu s-a adeverit. Or, din 2007, intrarea în UE a încă două ţări preponderent ortodoxe, România şi Bulgaria, (după intrarea Greciei în 1981) arată în mod clar că deosebirile confesionale au fost exagerate de unii analişti. Ortodoxia are vocaţie europeană.