Eduard Baghirov de după gratii: „Sunt deținut într-un cavou, în condiții inumane. Aici este Evul Mediu amestecat cu anii ‘90“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul și bloggerul rus Eduard Baghirov se plânge că ar fi presat și amenințat de procurori pentru a face mărturii și că ar fi deținut în condiții inumane în izolatorul Comisariatului General de Poliție din Chișinău.

El se declară nevinovat de acuzațiile care i se aduc privind implicarea sa în dezordinile în masă din aprilie 2009.

„Nu am nici cea mai vagă idee de ce am fost reținut. Având în vedere că timp de doi ani în Moldova nimeni nu a fost condamnat în acest dosar, vor să facă din mine un țap ispășitor, dar nu au șanse. Nu au nicio probă împotriva mea. Invocă drept argumente doar fragmente din cărțile mele", a declarat ieri Baghirov, la Curtea de Apel, unde a fost escortat de mascați, îmbrăcat în vestă antiglonț.

Avocatul său, Adrian Matcovschi, spune că scriitorul este ținut în condiții inumane, i se interzic întrevederile, nu se acceptă colete alimentare și nu a fost supus controlului medical solicitat.

Și prietenul lui Baghirov, scriitorul rus Serghei Minaev publică pe blogul său un mesaj din partea învinuitului.

„Asupra mea se fac presiuni mari. Pentru mine a fost creat un grup de anchetă format din doi procurori și trei ofițeri de la Serviciul de Informații și Securitate. Am fost interogat chiar de adjunctul procurorului general al republicii. Sunt ținut în condiții animalice: celula este un cavou de 5X5 pași, WC-ul curge pe podea, apa lipsește, întrevederile și coletele sunt strict interzise. Prin oraș sunt purtat în vestă antiglonț și cu mască. Mereu sunt amenințat și mi se cere să spun numele primelor persoane din stat. Presiunile sunt nebune, dar eu rămân calm. Aici este o atmosferă de Evul Mediu amestecat cu anii ‘90", scrie Baghirov.

image

FOTO: Mesajul lui Baghirov, publicat pe blogul prietenului său

Solicitat de „Adevărul", Adrian Jovmir, purtătorul de cuvânt al Comisariatului de Poliție, a declarat că Eduard Baghirov este deținut în coformitate cu normele Ministerului de Interne, primește apă fiartă și hrană de trei ori pe zi, are WC în celulă.

La rândul său, Procuratura Generală a calificat declarațiile scriitorului drept o „formă de autoapărare".

Eduard Baghirov a fost reținut pe 16 iunie, la Chișinău. El este cercetat în stare de arest, fiind învinuit de participare la protestele violente de acum doi ani. Până ieri, Procuratura a păstrat tăcerea despre acest caz.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite