Editorial: Tragedie cu termen de valabilitate expirat?

Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.

La Chişinău s-au desfăşurat manifestări de comemorare cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la primul val al deportărilor în masă. M-am convins din nou că asemenea acţiuni continuă să nu fie, din şi în principiu, frecventabile de membrii şi simpatizanţii actualei opoziţii, adică de o bună parte a populaţiei ţării.

După logică, probabil, că asemenea comemorări sunt doar pentru „...клинически нездоровые антикоммунисты, которые вот уже 20 лет бубнят о репрессиях, депортации и Пакте..." („anticomunişti nesănătoşi clinic care de 20 de ani tot bombănesc despre represalii, deportare şi Pact"), cum putem citi pe un site.

Admit că pentru cei care se regăsesc irevocabil şi exclusiv doar în ceea ce semnifică pentru ei stânga comunistă sau neo-comunistă ar fi ... jenant să se amestece printre foştii deportaţi supravieţuitori şi rudele acestora într-un gest omenesc de comemorare şi solidarizare umană. Admit că este şi greu să stai sub o ploaie de acuze revărsată peste idolii tăi...

Pe de altă parte, este total de neînţeles de ce descendenţii idolilor comunişti nu găsesc de cuviinţă să aştearnă, barem, nişte cuvinte pe un petic de hârtie în care să repete, ca şi în cazul altor victime, că şi ei se desolidarizează de crima comisă de predecesorii care purtau aceleaşi însemne politice? De ce să nu se dea un semnal în care să se spună că moartea şi suferinţele unei părţi a poporului tău nu ar trebui să separe, ci să unească într-o acţiune solidară de condamnare a unei crime la limita genocidului? Indiferent de luptele politice...

De ce să se inoculeze în continuare, multora, logica inumană că: da, a fost niţel cam urât ce s-a făcut în numele idealurilor comuniste cu sute de mii de nenorociţi, dar a fost şi necesar şi benefic pentru aceste idealuri, precum şi pentru existenţa, suveranitatea şi prosperarea RSSM şi apoi a Republicii Moldova?
De ce, politic vorbind, eşti mereu la tribună cu apeluri de-a nu uita o odioasă crimă, când este vorba de unele sute de mii sau milioane de suflete nevinovate, şi dispari, în cel mai bun caz, ca partorg-ul în ceaţă, când e vorba de alte sute de mii sau milioane de suflete la fel de nevinovate? De ce să susţii în continuare, după bunul plac politic, că o tragedie este un produs cu termen de valabilitate expirat?

De ce această atitudine de încurajare directă sau indirectă a lichelelor, netrebnicilor şi trădătorilor care au scuipat spre bordurile camioanelor ticsite cu consătenii turnaţi de ei, grăbindu-se apoi să ia din casele pustiite ale acestora până şi blidul cu bucatele răcite?

De ce o afirmaţie de genul „nu căutaţi hitlerişti printre partidele naziste care s-au reformat şi au condamnat hitlerismul..." este, pe bună dreptate, revoltătoare şi blamabilă, în timp ce afirmaţia: „nu căutaţii stalinişti printre partidele comuniste care s-au reformat şi au condamnat stalinismul..." chiar trebuie aplaudată?
Uimitor acest mod pur sovietic şi post-sovietic moldovenesc de a aborda problema morţii şi suferinţei oamenilor acestui pământ din perspectiva religiei politice practicate... Morţii noştri, morţii lor...