EXCLUSIV Vardanean, jurnalistul eliberat de dictatorul Smirnov: „Aş vrea să mai fiu jurnalist, dar fără aventuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o zi după ce a fost graţiat de dictatorul separatist Igor Smirnov de la Tiraspol, ziaristul condamnat la 15 ani de închisoare pentru „înaltă trădare şi spionaj în favoarea Moldovei" a acordat un interviu pentru „Adevărul". După un an şi două luni de închisoare într-un penitenciar cu regim sever din Transnistria, jurnalistul în vârstă de 30 de ani s-a întors acasă, lângă soţie şi cei doi copii. Mai slab cu aproape 10

- Ernest, cum a fost prima zi acasă după mai bine de un an de detenţie?


- Nu pot să aleg cuvintele necesare ca să descriu ce sentimente am avut în momentul în care am păşit pragul casei. Nu-mi venea a crede ce văd ochilor. Mi se părea că e o glumă, o iluzie, un miraj. Chiar şi noaptea nu puteam să cred că dorm în patul meu. Soţia mi-a pregătit o masă bogată, dar eu nu am putut mânca. Nu mă mai săturam să-i privesc. Nu am putut nici măcar să dorm. Toată ziua au sunat telefoanele din casă. Noaptea telefoanele au amuţit, dar noi nu mai puteam tăcea. Aveam multe de povestit. Am băut cafea, am fumat mult. La puşcărie am început să fumez.

- Copiii cum au reacţionat când te-au văzut?


- Au fost foarte bucuroşi. Carina, fetiţa mea cea mică, de doi anişori, a făcut un adevărat spectacol când m-a văzut. Nu m-a uitat chiar dacă avea doar nouă luni când am fost arestat. A început a striga: „tata, tata....". Mi-a zâmbit toată seara, a cântat, a sărit în sus, mi-a arătat tot ce a învăţat în perioada în care nu am fost lângă ei. Băiatul meu, Arutium, are şapte ani. El a fost puţin mai rezervat deşi era foarte bucuros. Ştiu că mă iubeşte şi că anul acesta a suferit mult. Mă doare sufletul că la vârsta pe care o are i-a fost dat să înţeleagă mai multe lucruri decât sunt necesare copiilor.

image

- Cum s-a descurcat soţia ta fără tine, având doi copii mici?


- Numai Dumnezeu ştie cum a reuşit să trăiască fără mine. I-a fost foarte greu. Mai ales moral, psihologic. Financiar a ajutat-o Guvernul Republicii Moldova. Au susţinut-o şi colegii, rudele şi prietenii noştri.

- Cum ţineai legătura cu familia ta?


- Când eram în penitenciar mă vizitau la fiecare două săptămâni. Veaneu la mine soţia, copiii, mama şi sora mea.

- Ce regim aveai la închisoare? De ce ai slăbit aşa de tare?


- La izolator era un regim strict. Aveam dreptul să ies la plimbare doar câte o oră pe zi. La penitenciarul cu regim sever însă aveam dreptul să mă plimb afară când vroiam. Într-adevăr, am slăbit cu vreo zece kilograme. Dar nici nu mă deranjez că hainele îmi sunt cam largi. Mâncam doar ce-mi aducea soţia de acasă, căci nu puteam mânca supa cu varză. Era dezgustătoare. Practic, este imposibil să mănânci mâncarea de acolo şi să nu te îmbolnăveşti. Din cauza emoţiilor, m-am îmbolnăvit de aritmie. M-am tratat acolo, dar nu cred că a fost suficient. Va trebui să merg şi acum la medic. Cel mai important pentru mine acum e că sunt acasă, lângă soţia şi copilaşii mei.

- Cu ce te ocupai la puşcărie?


- Am citit cărţi. Am învăţat mai multe limbi străine: germana, italiana, spaniola, turca, persana, araba şi maghiara.

- Când ai fost eliberat ţi-au impus anumite restricţii de a nu părăsi localitatea, ce şi cu cine să vorbeşti?


- Nimeni nu mi-a spus aşa ceva.

- Eşti sigur că nu te urmăreşte cineva, nu-ţi ascultă telefoanele?


- Nu sunt sigur că nu sunt urmărit. Nimeni nu poate fi sigur de asta. Oficial nu mi s-a impus niciun fel de supraveghere administrativă, cum se întâmplă atunci când eşti eliberat condiţionat. Eu am fost eliberat după ordinul preşedintelui Smirnov, adică nu ar trebui să am restricţii.

- Cum ai reacţionat când ai fost anunţat că eşti liber?


- Mă plimbam în curte. Citeam o carte. M-a chemat un ofiţer şi mi-a spus să-mi iau lucrurile că sunt liber. L-am rugat să nu-şi bată joc de mine. Mi-a arătat certificatul de eliberare. Şeful penitenciarului mi-a zis că m-a graţiat preşedintele Smirnov. Nici atunci n-am putut să cred că este adevărat. Totul s-a întâmplat foarte repede. Într-o oră mi s-a schimbat destinul. La ora patru citeam o carte în penitenciar şi la cinci eram deja acasă. S-a terminat istoria aceasta.

- Ce planuri de viitor ai?


- Încă nu am hotărât nimic. Trebuie să mă odihnesc puţin. Am multe lucruri de analizat.

- Te mai vezi în presă?


- De ce nu. Aş vrea să fiu jurnalist, dar fără aventuri.

image

Familia Vardanean

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite