EDITORIAL Tândală cel Mare şi Sfânt

Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.

Iată că a mai trecut o zi, 1 aprilie, în care noi am avut privilegiul să ne păcălim oficial aproapele nostru. Pentru că, în rest, nu facem altceva decât să ne auto-păcălim colectiv şi moldoveneşte.

Spuneam la o ocazie că, după odiseea epuizantă a alegerii şefului statului, vom găsi altceva pentru a ne mai prosti vreo doi-trei ani. Am regăsit, de fapt, pentru că să găseşti ceva nou presupune şi niţică imaginaţie, dar deja nu-i de unde...

Ce ne prieşte, aşa dar, mai mult pentru a face pe prostul sau chiar pentru a ne prosti de-a binelea în continuare? Păi, lucrurile serioase, nu ca la alţii... Nouă daţi-ne temeiuri fundamentale ca să ne exercităm în continuare capacitatea de a ne tândăli, de a zburda fuduli cu tichie de mărgăritar pe cap! Nu te miri ce metehne mărunte, reparabile într-o societate cu grijă pentru sănătatea sa...

Ce trebuie să ne re-preocupe acum, în primul rând, în loc să muncim calm, cinstit şi fructuos fiecare la locul său? Păi Steagul sub care ne-am putea prosti în continuare, Limba în care să ne exteriorizăm tezaurul de prostie, Identitatea prin care ne-am putea omologa modul prost în care ne regăsim în istorie şi, apropo, Istoria prin care să arătăm că secretul nostru de a evita să fim inteligenţi este multisecular...

Nu că toate astea n-ar fi fundamental importante... Dar când un deteriorat intelectual sau altul, aspirant la lauri politici cu te miri ce coşmelie-partid, spune că doar el ştie cum e cu limba, şi că doar poziţia sa identitară şi istorică este obligatorie, te apucă lehamitea. Cum naiba să le lămureşti pe toate cu calm şi responsabilitate? În plus - aţi ghicit - dacă nu crezi ce-a visat un ciudat politic sau altul, eşti părtaş la asasinarea acestui stat... De fapt, acest stat, într-adevăr ar putea dispărea dacă se vor tot rumega prosteşte în continuare dileme inventate identitare, istorice şi lingvistice.

Ştiţi sau vă reamintiţi bancul: când ne-a pus Dumnezeu pe noi, moldovenii, să alegem din ce a mai rămas - doar frumuseţea şi prostia - după ce le-a împărţit pe celelalte altor popoare, ce-am răspuns noi, „pragmatic"? „Păi, Doamne, alegem prostia, pentru că frumuseţea e... trecătoare..."

Poate ar trebui să ne spunem odată şi-odată cine suntem, ca la spovedanie, ca apoi să încercăm cu capul sus, fără tichii de mărgăritar, să-i contrazicem prin fapte pe cei care, cu totală prezenţă de dispreţ, susţin că nu suntem doar ţara cea mai săracă din Europa, dar şi cea mai... urâţică. Altminteri, vom rămâne (rămânem?) în continuare cu picioarele înglodate în parodie şi ipocrizie generalizante... Şi vom tropăi frământând acest glod pe loc, închipuindu-ne că înaintăm...

Salvarea ar fi putut fi inclusiv spiritul lui Păcală, simţul sănătos şi senin al umorului, bunul simţ etc., dar dl Păcală pare să se fi dus fără întoarcere în istorie (română şi universală). Iar recviemul pentru el e interpretat fără auz muzical şi simţ al ritmului de neamurile lui Tândală (proiectul unui nou mit fondator), care umblă, se pare, dintr-un partid în altul ca să se „aprecieze" ce limbă vorbesc şi de ce neam vor fi. Săptămâna asta şi la alte ocazii).