EDITORIAL Sexul la moldoveni (ca propagandist, agitator şi organizator colectiv)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Canţîr  este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.
Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.

Nu se mai satură … online-ul nostru moldovenesc să ne furnizeze en gros ştiri de împrumut şi autohtone de genul: „Nu se mai satură! Simona Sensual, prinsă şi când făcea sex la piscină!“.

Pe de altă parte, sunt chemat să aflu că Andreea Tonciu ne dă asigurări: „Eu sunt ruşinoasă. Nu fac niciodată sex în locuri publice!“. Şi mă simt foarte uşurat, încât sper că voi dormi în sfârşit liniştit la noapte, deşi habar nu am cine o fi neruşinata Sensual şi ruşinoasa Tonciu.

Degeaba iluzii însă cu somnul şi degeaba citesc tot acolo, pe agregatorul de ştiri,  că „Somnul te face mai frumos!“, pentru că - după cum sunt informat - „Uite cum vorbeşte amanta unui congresman american: Te vreau în mine!“ şi mă gândesc cu îngrijorare la sărmanul politician de pe malurile Potomacului… Între timp, am o strângere fraternă de inimă pentru faptul jenant că „Miss Romania şi-a luat costumul de baie peste chiloţi!“, iar apoi mă surprind gândindu-mă cu înfrigurare  cine-o fi Daniela Crudu, despre care mi se spune cu jurnalistică emoţie că apare în „variantă porno“ şi că este, şi în această variantă, „O brunetă cu sâni uriaşi!“.

Aflu însă că nu este chiar excepţia pentru că, la rândul ei, Laurette se regăseşte dramatic „Cu sânii goi într-un nou pictorial provocator!“. Şi, staţi să vă mai spun - cu Adina Ciuciu e şi mai dramatic, pentru că mărturiseşte cu smerenie: „Nu pot să dorm pe burtă din cauza silicoanelor!“.

Ca onorabil consumator de ştiri ce sunt, caut totuşi să mă informez despre viaţa politică şi mă bag iar pe agregatorul de ştiri. Succes! Numai că dau de ce mai lămureşte electoratului dl Dodon abia după ce citesc „Scandal sexual. Puşcăria noastră, cuibuşor de nebunii!“. Declaraţiile dlui Lupu le găsesc undeva pitite între titluri gen „Orgasmul la femei“ şi „De ce femeile înşeală bărbaţii? Vezi adevăratele motive!“. (Aici, în loc să analizez argumentele politicianului, mă surprind gândindu-mă înspăimântat dacă nu cumva întrupez şi eu vreun „motiv“). Dl Chirtoacă combate ceva cu elocvenţă, însă aflu ce doar după ce citesc că o cântăreaţă locală „…şi-a dezgolitul sânul pentru a-şi face PR!“. Dl Voronin trebuie să mai aştepte, în ierarhia fluxului de ştiri, cu declaraţiile domniei sale abia până ce sunt bine documentat despre faptul că se îmbogăţesc şi cei care plâng, adică proletarii, din ştirea „Despăgubită cu 95.000.000 $ pentru că şeful a lovit-o cu …“   nu mai îndrăznesc să spun cu ce în cap… Iar domnii Ghimpu, Filat şi Plahotniuc urmează, citaţi de comunicate, după ce se precizează că „Senzaţional! Sex în grup cu iubitele lui Ion Ţiriac!“.

Mă plâng unui vechi prieten că, de-abia s-a dezvăţat (fără să fi învăţat măcar) să se sperie de poluţii jurnalistic-adolescentine, că o bună parte a „mijloacelor de informare“ moldovene a şi început brusc să excite „în masă“ publicul cu fluxuri de ştiri ce vizează doar porţiunea dintre tălpi şi buric sau, de la caz la caz, regiunile siliconizate. Prietenul râde şi-mi spune că aşa-s vremurile cu Internet şi cu pofta de accesări şi audienţă. Că, de exemplu, dacă ar fi avut pe vremea clasicilor posibilităţi „www“ şi nişte investitori exigenţi, confraţii de breaslă ar fi scris şi atunci, fără prea multă sclifoseală, într-o presă la fel de viagrizată, de exemplu: „Breaking news! Topârceanu a văzut la ţară nişte fapte care l-au scandalizat!“ sau „Şocant! Moş Nichifor Coţcarul văzut în codru cu Malca!“ sau „Senzaţional! M. Eminescu pe lângă plopi, cu Veronica, fără soţ!“.
Ar trebui, poate să nu pun chiar atât de mult la inimă faptul că, în presa noastră online, cancanul şi standardul se amestecă. Numai că simt un iz de tristeţe. Deoarece îmi dau seama că întrebarea „Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza, cine te-a iubit…“ în ştiri este demult demodată şi depăşită. Pentru că se ştie totul: şi ce, şi unde şi când…

Şi încă ceva: dacă vă vine cumva în gând să cântaţi, într-un ceas mai sentimental, „Săraca inima me…“, lăsaţi-o baltă! Treceţi repejor la agregatorul de ştiri şi găsiţi soluţia: „Tratează-ţi inima cu sex!“ .

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite