EDITORIAL Decalog.md (II)
0
Mulţumesc cu satisfacţie, dar şi cu uşoară mâhnire tuturor celora care au dorit să contribuie la pregătirea, cândva, a unui decalog al moldovenilor. Un cod minim de interdicţii care, dacă l-am urma, ne-ar ajuta să devenim măcar mai plăcuţi văzului şi simţirilor noastre şi ale străinilor.
Cu satisfacţie, zic, deoarece tot mai multă lume pare să se uite în oglindă cu mai mult simţ al umorului, cu privire mai ageră pentru cusururi, deci cu şanse mai mari de a fi simpatizaţi mai mult odată cu regimul liberalizat de vize. Dacă, desigur, nu vom demisiona din menirea de moldoveni până atunci... Eu însumi mi-am descoperit câteva, dacă nu cumva chiar multe, riduri de ruşine pe chipul altădată mai îngâmfat, citind nişte recomandări de interdicţii de la prieteni.
Cu mâhnire, însă, deoarece, după cum se vede, cu cât devenim mai transparenţi, mai vizibili, cu atât mai des îţi vine să-ţi pui mâinile-n cap. Dar las' că tot ce se face, se face spre bine...
Aşadar, continuăm la întâmplare cu nişte „nu se (mai) poate" pentru viaţa cotidiană a moldoveanului, indiferent de etnie, sex, orientare politică şi sexuală etc.
Voi începe, însă, cu observaţia despre cât de tipic moldovenească, până la lacrimi a noastră, e această urare: „Hai noroc şi sănătate şi iertare de păcate!". Păi de ce efort, dacă poţi avea noroc, adică posibilitatea de a obţine ceva fără pic de osteneală? De ce opinteală fitness, dacă sănătatea ţi-a fost dată doar contra efortului (şi acela cam îndoielnic) de a ieşi pe lumea asta? Şi de ce mătănii de să-ţi spargi, vorba rusului, fruntea, dacă-i poţi şopti complice la ureche lui batiuşka, aşa ca să nu te audă Cel de Sus: „Auzi, părinte, am nişte păcate, cum faşim, oameni suntem?..". Că doar n-om ajunge să fim băgaţi în legea
antidiscriminare... Aşa că... să continuăm:
Să nu faci urări în deşert şi în general să nu faci atâta timp cât eşti supraponderat din cauza pietrei din sân şi zoofob din cauza caprei vecinului... (mai ales pentru că toate urările au fost deja epuizate la emisiuni de „dedicaţii muzicale" şi pentru că nişte culmi ale lipsei de imaginaţie populară de a dori ceva cuiva, decât cele atinse în acele emisiuni (nunţi, cumătrii, zile de naştere, erzaţ-toasturi etc.) nu mai pot fi atinse;
Să nu consideri că, dacă eşti doar „cap vorbitor", chiar bine ras, pieptănat şi pomădat, deja faci daruri televizate naţiunii;
Să nu te odihneşti aşa de tare şi cu atâta băutură, încât dimineaţa de-adăuza să arăţi de parcă nu te-ai mai arătat lumii din beci sau pădurea cu frigărui de la campania antialcoolică a lui Ligaciov...
Să nu te identifici pe mică pe ceas cu Ştefan cel Mare şi mai ales Sfânt, pentru că s-ar putea ca Vodă să fie mai degrabă înălţat ca monument al diferenţei dintre ce-au fost moldovenii de vremea măriei sale şi ce sunt acum;
Să nu te consideri cel mai ospitalier, pentru că ai putea provoca indigestii cu bucătăria şi descoperi că din tot vinul pe care-l oferi cel mai calitativ lucru, deseori, este doar plasticul din care se bea...
Să nu mai crezi că se poate munci cinstit oriunde, numai nu la baştină;
Să nu transformi ronţăitul „răsăritei" în unicul sport de performanţă şi unica „poveste de succes" pe meleagurile mioritice;
Să nu crezi că, dacă moldovencele sunt frumoase, este meritul tău, pentru că, între altele, ele s-ar putea să se chinuiască eroic să devină şi mai frumoase doar-doar le-ar observa un alt potenţial mire, decât un moldovean;
Să nu te fuduleşti că, pe recenta hartă mondială a mândriei dinainte a bărbaţilor, bărbatul moldovean a ajuns sub aspectul dimensiunilor, pe primul loc, pentru că... (aici vă las umil să completaţi dumneavoastră, doamnelor şi... domnilor, deoarece poate ştiţi că nu-mi place să vorbesc despre eşecurile din domeniul politic);
Să nu mai spui că „tăt normal"... pentru că, blin, nu este...
Şi, în final, cum avea să-mi propună, crestomatic, un amic: Să nu prea!
Se încarcă comentariile...
