EDITORIAL Crocodilul transmisibil

Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.

Cine dintre cei născuţi în URSS nu-şi aminteşte, între altele, de careul şcolar? Ritual rutinar urmat cu stricteţe în toate şcolile, de la Kamceatka până la Giurgiuleşti. Sigur că păstrându-se specificul locului de fiecare dată, atât cât „creativitatea" avangardei locale a comunităţilor de homo sovieticus producea „inovaţii".

Nevasta mea se plângea odată, de exemplu, cu amuzament nostalgic, că, deşi era exemplară la „învăţătură", avea deseori ghinionul de a fi... purtătoare de crocodil în faţa claselor aliniate în careu săptămânal. Crocodilul era din carton, un semn al ruşinii clasei care lua săptămânal cel mai mare număr al notelor de „doi".

Clasa ghinionistă, cu nevasta mea arborând falnic crocodilul în faţă, se mişca de-a lungul rândurilor de uniforme şcolare aliniate în formă de litera „p" rusesc, auzind chicote răutăcioase sau replici usturătoare.

Era ... mobilizator şi s-ar fi dorit să fie chiar însufleţitor. Doar că mai trecea o săptămână şi se constata că efectul terapeutic al reptilei şi al întregii procesiuni de „executare publică" se dovedea a fi îndoielnic. Mai conta? Important era ritualul.
A doua oară când crocodilul şi-a anunţat din nou, cel puţin pentru mine, prezenţa în arealul neaoş moldovenesc a fost ceva vreme în urmă, când un fost şef de stat, „fundamentalist" al nostalgiei sovietice, îi înmânase omologului său rus Vladimir Putin, de ziua lui de naştere, un crocodil de cristal.

Argumentul unui asemenea dar fusese acela că dl Putin ar merge neînduplecat doar înainte şi, asemenea onorabilei reptile, demnă urmaşă a dinozaurilor Arhozaurieni, nu are capacitatea de a merge cu fundul sau, mă rog, cu coada, îndărăt. Ci doar înainte. Mi-am şi imaginat cum Vladimir Vladimirovici (nesilit de nimeni, nu ca nevastă-mea) cu crocodilul de cristal înainte, ar trece cu duzina de ţări foste unionale în spate de-a lungul careului alcătuit din restul lumii...

Citesc zilele acestea, ca la orice sfârşit de august, despre regretul liderului Rusei privind dispariţia unui lucru „bu"", pe lângă altele, inventate de „perioada sovietică" - a „conceptului de popor sovietic".
Regret exagerat, pentru că „poporul sovietic", „omul sovietic" nu au dispărut, ci au suferit doar mutaţii. Inclusiv în Republica Moldova. Mentalitatea sovietică a supravieţuit pur şi simplu ideologiei instituţionalizate şi se reproduce, „îmbogăţindu-se" inclusiv cu „caracteristici" ale capitalismului sălbatic. În plus, se mai şi consolidează datorită a fel de fel de stimuli emanaţi de la Kremlin.

Ce s-a opus, în anii independenţei, mentalităţii de homo sovieticus pe meleagul mioritic? Retorică, stângace deseori, pro-occidentală? Morală socială şi ideologică plină de confuzie şi ambiguitate? Şi dacă admitem că a existat un program de succes de „desovietizare", de „decomunizare" cu care ne-am lăuda moldoveneşte în faţa altor „republici-surori", de unde zestrea de mentalitate populist-egalitaristă, xenofobă, religios-bigotă, etnicistă, colhoznică, intolerantă etc. Şi, mai nou, cinică, agresivă şi favorabilă „valorilor" mafiote? Câtă critică - nu zgomotos populistă, etno-folclorică, pseudo-poetică şi ipocrită, ci serioasă şi credibilă - a prejudiciilor şi prejudecăţilor sovietice a fost promovată de intelectualitate barem? Câte argumente demne şi inteligibile s-au oferit populaţiei împotriva celora care susţin de la tribune şi din amvon că Occidentul îşi revarsă toate relele iadului său asupra inocentului şi „bunului" moldovean?

Va spune cineva că e o exagerare? O fi, din motiv de vizibilitate mai bună... Ce vedem deocamdată însă este că, aşa cum spunea un mare gânditor, mioriţa moldovenească nu aparţine zoologiei occidentale. Şi va aparţine oare vreodată? În schimb, crocodilul pare să se adapteze tot mai bine zoologiei moldoveneşti.