EDITORIAL Cei mai admirabili dintre moldoveni
0
A început un nou an şi, psihologic, iluzia că este un nou început... Numai că, din cauza mahmurelii şi indigestiei generalizate în care s-a pomenit cea mai mare parte a naţiunii civice moldoveneşti odată cu „odihnitul" pe nou şi pe vechi, ne vom da seama despre ce fel de început a fost... la anul.
Ce dorinţe ar trebui să avem pentru acest an? În afară, desigur, de „pace, sănătate, fericire, numai bine, mulţi bani, când va fi să fie mai rău, aşa să fie..." ş.a.m.d. Adică în afară de ceea ce nu va fi decât într-o măsură ridicol de mică faţă de cât ar fi bine să fie pentru o majoritate a populaţiei.
Eu, personal, aş ura tuturora o capacitate mai mare de admiraţie sănătoasă, o pricepere de a admira şi motive clare pentru aşa ceva.
Mi-aş dori să mă ştiu în ţara în care, de exemplu, aş admira cetăţeanul mediu că nu mai plăteşte de vreo 40 de ori mai puţin din veniturile sale pentru educaţie, decât pentru răcituri, salata olivie, sarmale, borşuri, frigărui, scrumbie, piroşte, plăcinte.... adică pentru „tăti" pe care le avem de acest fel... (necesare şi astea, o spun cu tot apetitul, dar fără posibilitatea de a le admira ca investiţie în viitor).
Mi s-ar balona pieptul de admiraţie pentru cineva care ar propune descurajarea a tot felul de sărbători, în favoarea unui cult al muncii măcar comparabil cu cel dominant acum - al lenei ambalate în vaiete despre viaţa grea, al lipsei de măsură, lipsei de bun gust şi de cumpătare. În multe, dacă nu în toate, şi în ale hodinitului în primul rând.
Aş aplauda în sinea mea pe cel care ar reaminti cu destulă convingere în voce şi acţiuni că rostul sărbătorilor a fost pocit şi că acestea, deseori o pacoste acum, ar trebui cumva readuse la tâlcul lor firesc... Apropo, cât de mult mi-ar aerisi pieptul o apreciere faţă de cei care ar lăsa etnograficul la locul şi în puritatea lui de altădată şi nu ar maimuţări fals-folcloric „tradiţiile păstrate cu grijă".
Ar fi admirabil dacă în anul care a început aş întâlni totuşi pe cineva care, uitându-se la câte se întâmplă, politic şi altfel, să nu-mi mai spună că moldovenii sunt proşti, că este dezgustat, că este dezamăgit, trădat în speranţe (justificate sau nu). Ar fi mai mult decât admirabil dacă aş întâlni măcar câţiva concetăţeni care să se înece de admiraţie vorbindu-mi despre succesul cinstit al cuiva.
N-ar fi nemaipomenit oare dacă ne-am pomeni să constatăm pe parcurs, puţin câte puţin în acest an, că nu mai e atâta lipsă de rigoare, de disciplină, de grijă pentru lucrul bine făcut - indiferent că mături la closete sau cânţi psalmi politici?
N-ar fi de admirat dacă am înceta să ne fudulim că suntem buni din motiv că nu avem identitate, să ne măgulim cu faptul că suntem un fel de kitsch peticit cu cârpeli ba prost slave, ba prost româneşti, ba pur şi simplu proaste? ...
Chiar mi-e dor de viitorul în care moldovenii ar avea admiraţii bine întemeiate. Deoarece a admira, în general pe cineva, înseamnă a avea un reper, o aşezare a stelelor care te ajută să te orientezi între bine şi rău, între urât şi frumos, între banal şi neobişnuit, între talent şi lipsă de dar, între corectitudine şi meschinărie, nobleţe şi ticăloşie...
Aşa cum e acum, însă, înseamnă să rămânem cu situaţia în care dorim într-un fel, dar iese mereu pe dos: îi lăsăm pe cei mai admirabili moldoveni în anonimat, dar îi VIP-izăm pe proşti şi impostori. La anul şi la mulţi ani!
Se încarcă comentariile...
