Dubai, noul rai al locurilor de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Birdan (a treia din dreapta) lucrează la Emirates Airlines alături de tineri din toată lumea. Foto: Arhivă Personală
Mariana Birdan (a treia din dreapta) lucrează la Emirates Airlines alături de tineri din toată lumea. Foto: Arhivă Personală

Peste 100 de tineri moldoveni pleacă anual în Emiratele Arabe Unite, atraşi de salariile consistente şi posibilităţile mari.

Un venit lunar de la 500 de dolari pentru un chelner sau ajutor de bucătar şi până la 4.000 de dolari pentru un admnistrator de restaurant sau club de noapte este motivul pentru care moldovenii sunt gata să muncească pe o căldură de peste 40 de grade Celsius, şase zile pe săptămână. Anual, peste 100 de tineri de la noi, cu vârste între 21 şi 35 de ani, pleacă în Dubai sau Abu Dhabi, iar alţi câteva sute visează să fie în locul lor. Acolo, ei lucrează în hoteluri, restauarante, companii aeriene, magazine de lux sau în saloane de frumuseţe.

Pentru a ajunge la destinaţie, doritorii aplică la ofertele agenţiilor de recrutare din Moldova, iar pentru a fi selectaţi trebuie să cunoască limba engleză şi să aibă experienţă în domeniul respectiv.

„Moldovenii care pleacă la muncă în Emirate lucrează în condiţii absolut legale. Contractele sunt înregistrate la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă", spune Ana Grier, directorul agenţiei TopJobs.

CĂLĂTOREŞTE ŞI CÂŞTIGĂ

Marile companii oferă contracte de muncă pe un an, cu posibilitatea de prelungire.Toate cheltuielile legate de obţinerea vizei, biletele de avion şi perfectarea permisului de şedere şi de muncă sunt suportate de angajator. Cei care muncesc exemplar sunt promovaţi şi primesc salarii mai mari.

Licenţiată în limbi străine, Mariana Birdan (26 de ani)avea un serviciu plictisitor la Chişinău când a decis să-şi încerce norocul în Emirate. După ce a trecut interviul, a fost angajată însoţitoare de bord la o companie aeriană arabă. „Trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele, deoarece călătoresc mult şi descopăr locuri şi oameni din întreaga lume", mărturiseşte tânăra. Nu doar aventura trăită zi de zi, dar şi salariul este motivant. O stewardesă primeşte între 1.100 şi 3.000 de dolari lunar, în funcţie de programul de lucru.

Un alt tânăr de la noi, Maxim Spânu (26 de ani), a pornit în Dubai, mânat de visul de a-şi deschide o afacere. „Am decis să plec în Emirate pentru că am auzit că este o regiune foarte bogată şi, prin urmare, locul cel mai indicat pentru a câştiga bani", povesteşte el. De doi ani lucrează ca barman într-un club de noapte, iar în timpul liber repară maşinile prietenilor. „De mic copil am fost pasionat de automobile. După ce am lucrat doi ani într-un service auto la Chişinău, am hotărât să-mi deschid propriul atelier. Mi-ar plăcea să recondiţionez maşini de epocă", dezvăluie Maxim.

ÎNCEP O NOUĂ VIAŢĂ

Deseori, moldovenii plecaţi în străinatate îşi găsesc jumătatea şi se stabilesc definitiv acolo. Emigranţii locuiesc în comunităţi compacte pentru a se adapta mai uşor la stilul şi modul de viaţă oriental. Fetele noastre sunt obligate să treacă la islam când se mărită, băieţii însă nu-şi pot lega viaţa cu femeile arabe.

RUSIA, PRINCIPALA DESTINAŢIE

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în 2011 circa 317.000 de moldoveni au plecat, oficial, la muncă peste hotare. Cei mai mulţi au ajuns în Rusia (205.000), Italia (58.000), Turcia (7.400), Israel (6.400), Ucraina (5.000) şi Portugalia (4.400).

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite