Dramele şi bucuriile mamelor de după gratii

O mamă îşi îmbrăţişează copilul pe care nu l-a văzut de ani de zile. Foto: SIDO-SRM

Cu ocazia Zilei de 1 Iunie, 87 de copii au venit să-şi revadă mamele care îşi ispăşesc pedeapsa la penitenciarul de la Rusca. Zâmbetele celor mici au alungat pentru o zi tristeţea de pe feţele deţinutelor.

În timp ce mamele lor se află după gratii, sute de micuţi ajung în grija rudelor, a cunoscuţilor, în şcoli-internat, centre de reabilitare sau case de copii de tip familial. Rar au ocazia să vină în ospeţie la fiinţele dragi care le-au dat viaţă, dar visează mereu ca ele să-i mângâie şi să le citească poveşti înainte de somn.

Elena nu şi-a mai strâns mama în braţe trei ani. Dacă pentru majoritatea copiilor 1 iunie este ziua în care pot mânca mai multă îngheţată sau merge la Zoo, pentru ea este singura zi în care îşi poate revedea mama care stă la închisoarea de la Rusca, alături de alte 273 de femei.
„O iubesc şi mi-e tare dor de ea. A plecat când aveam patru ani şi de atunci o văd o dată la doi sau trei ani. Vreau să-mi spună poveşti, să ne plimbăm, chiar să mă certe", mărturiseşte Elena. Copila spune că vrea să devină pictoriţă. La fiecare vizită, îi aduce mamei toate premiile câştigate la concursurile de pictură. „Unul dintre premii este o cană pe care i-am dăruit-o mamei.

Ştiu că se mândreşte cu mine, ştiu că şi ei îi este dor", se destăinuie micuţa, frecându-şi mâinile de emoţii.
De ziua copiilor, deţinutele au transforamt penitenciarul într-o poveste. Au „îmblânzit" cu flori gardurile ghimpate, au pregătit o piesă de teatru şi jocuri pentru cei mici.

Lipsite de libertate, dar mai ales de îmbrăţişările zilnice ale copiilor, femeile spun că dragostea de mamă nu poate fi explicată şi că, odată ce vor fi eliberate, nu se vor mai despărţi de micuţii lor. „Vreau să revin acasă. Fetele sunt mari, trebuie să le fiu alături", mărturiseşte Ludmila, condamnată la 18 ani de închisoare. Recunoaşte că în cei şase ani deja ispăşiţi s-a gândit mereu ce va face-n ziua eliberării. „Voi merge cu fetele mele la pizza şi vom sărbători, dar asta se va întâmpla în 2018", zice mai în glumă, mai în serios femeia.
Dorul de copii nu şi-l poate stăpâni nici Alexandra, care are opt fete şi trei băieţi. Cel mai mic are 13 ani, iar cel mai mare - 30. Este condamnată la 15 ani de puşcărie pentru că şi-a omorât soţul. „Numai eu şi copiii ştim cum trăiam cu el, prin ce chin am trecut. Acum îmi pare rău că băieţii şi fetele mele au rămas fără părinţi. Sper la o amnistie, pentru că nimeni nu înţelege de ce stau aici având atâţia copii acasă. Când îi revăd sunt bucuroasă, dar încep să plâng imediat ce pleacă. Mai am de stat 11 ani ", oftează printre lacrimi femeia.

„ADORM PLÂNGÂND, IAR ZIUA O IAU DE LA CAPĂT"

Dacă unele mame se bucură de vizitele copiilor, altele sunt „pedepsite". „Am vorbit cu soţul şi cu fata, dar, de când am ajuns aici, n-au mai venit niciodată. Fiecare zi trece ca un an. Adorm plângând şi nu-mi pot stâpâni lacrimile nici ziua", povesteşte Svetlana, care are de stat doi ani la Rusca.

Psihologii spun că despărţirea este dureroasă atât pentru mamele trimise după gratii, cât şi pentru copiii lor. „Cei mici trăiesc doar cu dorul de mamă. Majoritatea sunt mai trişti, mai depresivi, au relaţii conflictuale cu ceilalţi şi trăiesc cu un sentiment de ruşine", explică Ina Vutcariov, psiholog în cadrul Societăţii Internaţionale a Drepturilor Omului (SIDO-SRM).

1 IUNIE, ŞANSA LA ÎMBRĂŢIŞARE

În cadrul zilei uşilor deschise de la penitenciarul numărul 7 din Rusca, care a avut loc pe 30 mai, copiii şi-au putut revedea mamele. Unele rude ale deţinutelor au ajuns la penitenciar datorită organizaţiei SIDO-SRM.