Două sate îngropate în lacrimi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apropiaţii au plâns la sicriele copiilor înecaţi în Răut
Apropiaţii au plâns la sicriele copiilor înecaţi în Răut

TRAGEDIE Cei patru copii înecaţi în râul Răut au fost petrecuţi pe ultimul drum de întreaga suflare din satele Vadul Leca şi CăzăneştiBocete şi durere nemărginită la înmormântarea copiilor care au fost înghiţiţi de apele Răutului la începul acestei săptămâni . După procesiunea mortuară, satele îndoliate s-au cufundat ieri într-o linişte de mormânt.

Mulţimea s-a adunat dis-de-dimineaţă la porţile celor două familii, Bechet şi Motelică. „Doamne, ce tragedie!", „Mititeii îngeraşi", se auzeau şoaptele femeilor printre plânsete. Bărbaţii, îşi ştergeau şi ei lacrimile cu dosul mâinii. Blestemau aproape cu toţii apa care a răpit cinci suflete: fraţii Antonela (7 ani), Victor (12 ani), Vasile (19 ani), pe tatăl lor, Sergiu Bechet (42 de ani) şi copilul din vecini, micuţul Vlad (10 ani)


Maria Bechet, mama micuţilor dispăruţi, rămasă acum doar cu o fiică, a trecut în drum spre biserică de câteva ori la fiecare sicriu al copiilor ei. Femeia aproape că nu mai avea lacrimi, aşa că le-a vorbit cu durere deasupra capului. „Unde v-aţi dus copilaşii mei?", îi tot întreba Maria Bechet. Au plâns în hohote şi asistentele medicale care o sprijineau pe biata femeie.
Şi în curtea lui Boris şi Maricica Motelică, bocetele s-au auzit până la Răut. Părinţii şi fratele plângeau cu disperare dispariţia tragică a micuţului. Pe masa de pomenire, alături de candelă, apropiaţii au pus cele mai îndrăgite jucării ale lui Vlăduţ. În curte il deplângeau colegii şi prietenii de joacă.
La înmormântare au venit profesorii ambelor şcoli, cea din Vadul Leca, dar şi din Căzăneşti. „Este o tragedie pentru ambele instituții, pentru toți copii și satele de pe cele două maluri ale Răutului", a spus Larisa Lopatenco, învățătoare la clasele primare din Căzănești.

TRAGEDIE FĂRĂ SEAMĂN

Pe cea mai mică dintre copii, Antonela, au petrecut-o toți colegii de clasă. Știu că nu o vor mai avea alături pe „cumintea, frumoasa și buna" Antonela din prima bancă, unde acum a fost aprinsă o candelă. "Îmi va fi dor de ea. Era o pritenă bună", a spus colega fetei, Iuliana Motelică (7 ani).
Valentina Vrabie (55 de ani), cea care a asistat neputincioasă de pe celălalt mal la derularea tragediei și a mers după ajutor, spune că așa nenorocire nu a mai fost în cele două sate, chiar dacă în fiecare an Răutul ia cel puțin câte un suflet. „Nici acum nu pot să îmi revin. Totul a avut loc în câteva minute. Soarta a fost nemiloasă cu copiii", spune îndurerată Valentina Vrabie.
Cele două familii îndoliate au fost sprijinite în durerea lor şi de Lidia Miron (50 de ani), care și-a pierdut soțul în octombrie 1990, acesta la fel înecându-se în Răut.
Între timp scafandrii continuă să îl caute, deocamdată fără succes, pe tatăl celor trei frați din familia Bechet, Sergiu Bechet.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite