Dosarul lui Pisari ar putea ajunge în curând la CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După jumătate de an de la incidentul de la postul trilateral al forţelor de pacificare nr. 9 din regiunea transnistreană, când un militar rus l-a împuşcat mortal pe tânărul de 18 ani Vadim Pisari, dosarul stă pe loc. Avocatul familiei, Alexandru Postică, declară că acest dosar va fi transmis la CEDO.

Procuratura din Federaţia Rusă nu doreşte să conlucreze, a declarat pentru avocatul familiei Pisari, Alexandru Postică. Potrivit avocatului, dacă peste trei-patru luni acest dosar nu se va mişca din loc, va fi transmis la CEDO.

Postică a spus, pentru Info-Prim Neo, că autorităţile din Federaţia Rusă nu au predat arma cu care a fost împuşcat tânărul şi din această cauză este imposibil să fie efectuată expertiza balistică. Totodată, la cererea Procuraturii Generale, nu s-a format Comisia Rogatorie în care să fie audiat militarul care a deschis focul. Mai mult, Veaceslav Cojuhari este în continuare dat în urmărire.

Alexandru Postică a mai spus că familia tânărului omorât a depus mai multe adresări către Procuratura Generală din Federaţia Rusă, prin care a solicitat să fie efectuată ancheta. Însă la nicio scrisoare nu a primit răspuns. „Am adus la cunoştinţă Federaţiei Ruse acţiunile întreprinse de Procuratura Generală din Republica Moldova, am făcut uz de toate mijloacele posibile şi căile de recurs efective care sunt în puterea noastră. Dacă nu vor fi îndeplinite cerinţele formulate în demersurile noastre către Procuratura din Federaţia Rusă, atunci putem vorbi despre lipsa oricărei şanse ca să fie finalizat dosarul", a declarat avocatul familiei.

Alexandru Postică a remarcat că deja sunt trei luni de când nu s-a efectuat nicio acţiune în acest dosar. „Dacă într-un termen rezonabil nu va fi efectuată nicio mişcare, atunci putem vorbi despre lipsa unui proces echitabil şi vom acţiona la CEDO", a menţionat avocatul.

Pe de altă parte, şeful Secţiei investigaţii şi infracţiuni în Forţele Armate din cadrul Procuraturii Generale, procurorul Ion Dediu, a declarat că pe acest dosar se lucrează şi că a fost formată o Comisie Rogatorie. Procurorul a evitat să mai spună alte informaţii, invocând secretul anchetei.

Vadim Pisari a fost împuscat la 1 ianuarie, în timp ce trecea cu maşina pe segmentul podului de peste râul Nistru, lângă postul nr.9 . Tânărul din Pârâta a murit la spital, la scurt timp după ce s-a tras în el. Ca reacţie, localnicii au organizat mai multe proteste cerând să fie scos postul de pacificare nr. 9, lucru care nu s-a întâmplat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite