Doi judecători suspectați de implicare în „atacurile raider“ suspendați din funcție

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolai Nogai, judecător la Curtea de Apel Tighina, și Andrei Istrati, magistrat de la Judecătoria raionului Râșcani, ambii cercetați penal, au fost suspendați din funcție.

Nogai este acuzat că ar fi legalizat înstrăinarea acţiunilor BC „Moldova-Agroindbank", iar Istrati s-ar face vinovat de faptul că a participat la tentativa de dobândire ilicită a patrimoniului Companiei de Asigurări „Moldasig" SRL. Ei vor rămâne fără funcție pe perioada urmăririi penale.

Decizia a fost luată de membrii Consiliului Superior al Magistraturii după ce procurorul general, Valeriu Zubco, a făcut un demers în acest sens. Ambii sunt cercetați penal. 

Acum o lună, Nicolae Nogai a s-a ales cu o mustrare aspră, pe lângă dosarul penal intentat în octombrie. Şi asta chiar dacă membrii Colegiul disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii au cerut atunci ca acesta să fie demis din funcţie. În decembrie CSM a respins cererea Colegiului disciplinar.

Magistrat „raider" cercetat penal: „Nu am săvârşit nicio infracţiune"

Judecătorul „raider", mustrat aspru. Ministrul Justiţiei: „CSM se comportă ca un sindicat"

Cum funcționează fabrica de manevre judiciare de la Căușeni

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite