Dinţii de lapte ai societăţii civile şi un „paznic de noapte” supărat

Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.

Elegantă mişcarea recentă a premierului Filat: domnia sa s-a declarat nemulţumit de faptul că membrii Consiliului Naţional de Participare (CNP) „nu au fost suficient de incisivi" şi că aceştia „nu-şi pot justifica pasivitatea prin comunicarea dificilă cu prim-ministrul".

Domnul Filat a deplâns situaţia în care nu a aflat suficient de la societatea civilă despre „ceva ce nu merge bine" sub fosta guvernare AIE, situaţie care - avertizează domnia sa - n-ar mai trebui să se repete.

(CNP, reamintim, este un organ consultativ creat la iniţiativa Guvernului Republicii Moldova şi constituit din reprezentanţi ai societăţii civile).

Cine a apucat să-l cunoască un pic pe actualul prim-ministru - spun gurile rele, dar şi cele bune - ştie că domnul Filat se simte mai sigur pe el nu atunci când este periat, tras cu complimente de bumb sau lăsat în moleşeala măgulirii, ci când aude sunetul metalic al floretelor încrucişate cu el. Dacă-l laşi doar pe fotografii în faţa cărora să bată mătănii toţi de-a valma, l-ai plictisit şi demobilizat.

Aşa că atenţie pentru adversarii care-i caută vulnerabilităţi şi cusururi: dacă vrei să-l învingi, nu-l chemi sub nicio formă în ringul în care declari că vrei să-l baţi măr. Spune-i că te laşi, cu evlavie, păgubaş în faţa energiei sale debordante, capacităţii sale uriaşe de a-şi asuma, de a rezista la presiuni, la nesomn etc.

După o îndelungată perioadă când tot ce mişca sub calificativul de „societate civilă" era bârfit oficial de întâistătătorii Puterii drept aproape o perversiune plătită de grupuri oculte occidentale, care trebuie substituită cu o societate civilă „patrioată", abordarea actualului prim-ministru şi, vreau să cred, a întregii guvernări pe care o reprezintă, chiar impresionează.

Este o invitaţie a unui politician care chiar îşi propune sau promite, cel puţin, să guverneze în condiţiile disconfortului firesc pe care ţi-l oferă regulile democraţiei, inclusiv duelul constructiv cu societatea civilă. Evident, de pe poziţia „paznicului de noapte", adică a statului minimal, potrivit teoriei liberale...

Şi aici închei cu primul elogiu pe care l-am făcut vreunui politician ca gazetar, cu excepţia poate a perioadei sovietice când - umil şi tânăr băgător de seamă fiind - am scris probabil mai multe la adresa unor potentaţi ai vremii, în special în necrologuri, şi au fost vremuri când se scriau cu regularitate, iar fanfarele funebre nu mai părăseau ecranele televizoarelor (aproape ca talk-show-urile serbezi de astăzi).

Între timp, citesc cu respect declaraţia unui coleg, fruntaş al vieţii publice, care apreciază pe bună dreptate că sectorul asociativ nu a reuşit, în 2010, să facă faţă provocării de a rămâne un apărător intransigent al cetăţeanului.

Şi că „rămâne ca în anii următori să-şi arate întra-adevăr colţii". Perfect! Atâta doar că societatea civilă care suntem ar trebui să-şi asume scopul de trece cât mai rapid de perioada dinţilor de lapte...