EDITORIAL Despre „neutralitatea durerii“

Şi în acest an am auzit jenantul discurs despre neutralitatea durerii. S-a întâmplat în Parlament, în ziua de 28 iunie, când liberalii au propus un moment de reculegere în memoria jertfelor regimului stalinist (deportaţi, asasinaţi, expropriaţi etc.), iar comuniştii au cerut, din contră, să se sărbătorească „eliberarea moldovenilor de sub jugul românesc".

Ca să împace cumva cele două tabere, centriştii basarabeni, reprezentaţi de Partidul Democrat, cu doi solişti majori, Dumitru Diacov şi Marian Lupu, au încercat să bagatelizeze disputa, situându-se, olimpian, deasupra suferinţei umane.

Dacă despre comuniştii moldoveni, cu antiromânismul lor visceral, se afirmă în general că sunt irecuperabili (deşi au şi ei obligaţia să cunoască istoria criminală a partidului şi a dogmei de la care se revendică: arhivele Gulagului s-au deschis, frăţia stalinist-fascistă de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial este un fapt cunoscut de orice om instruit), atunci despre cei care promovează „neutralitatea durerii" se poate spune că sunt marcaţi de un cinism structural. Europenismul lor este în mare măsură o minciună, un slogan propagandistic. Europa civilizată nu recomandă deloc anihilarea memoriei în numele unei pretinse armonii, dimpotrivă: consideră că dezbaterea şi cunoaşterea trecutului întăresc coeziunea popoarelor.

PD se sprijină pe masa impunătoare a moldovenilor obişnuiţi să oscileze între două tabere, să ignore linia de demarcaţie dintre bine şi rău, să amâne, laş şi ipocrit, rostirea adevărului. Nu ştiu dacă a miza pe un asemenea „bazin electoral" onorează pe cineva care se declară „stângă europeană modernă". Numărul indecişilor şi al nelămuriţilor se va subţia implacabil odată cu răspândirea informaţiilor despre trecutul nostru totalitar, aşa încât a exploata ignoranţa oamenilor, a le încuraja oportunismul moral şi indecizia geopolitică este, în mod cert, o strategie de partid falimentară.

Ar fi o iluzie să credem că antagonismul dintre Occident şi Rusia pe teritoriul Moldovei va scădea în intensitate. Modelul reconcilierii franco-germane nu are şanse prea curând să fie implementat în Basarabia, pentru că acolo vorbim de două naţiuni libere şi civilizate, pe care rostirea adevărului şi asumarea greşelilor nu le slăbesc, ci le fac mai puternice şi mai respectate, pe când aici, la noi, avem o Rusie care nu-şi recunoaşte nicio vină istorică, nu schiţează niciun regret pentru agresiunile comise asupra altor popoare. Ba mai şi incită la ură şi boicot antieuropean în teritoriile din fosta URSS. Însă această aparent insurmontabilă ofensivă rusească poate fi diminuată, dacă oamenii noştri politici ar avea demnitatea să rostească adevărul, să arate că au valori şi convingeri, nu doar interese de conjunctură.

Compasiunea noastră faţă de victimele totalitarismelor „de stânga" sau „de dreapta" nu poate fi neutră, selectivă şi de faţadă. O dată istorică şi comemorările ce o însoţesc ar trebui să solicite măcar o minimă solidarizare, fără să auzim zăngănitul grotesc al confruntărilor ideologice şi al declaraţiilor populiste. Altfel, am demonstra că nu am învăţat nimic, că de fapt batjocorim memoria unor oameni cărora li s-a luat dreptul la viaţă.