Chişinău: Deputatul comunist Igor Dodon - "Negocierile cu misiunea FMI au fost netransparente"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii comunişti au criticat Guvernul că a făcut cedări prea mari pentru a obţine următorul credit de la instituţia financiară internaţională.

„În documentul de care dispunem, pe care Guvernul refuză să-l facă public, se spune că în următoare luni vor fi închise şcoli şi disponibilizaţi 1600 de profesori", a declarat deputatul Igor Dodon, fostul ministru al Economiei.

Acesta mai susţine că Executivul urmează să facă economii pe seama închiderii claselor cu mai puţin de 30 de elevi şi comasării şcolilor mici. Pe urma măsuri vor fi disponibilizaţi peste 1.600 de profesori şi 2.300 de oameni din personalul non-didactic.

Ridicarea pragului de pensionare

De asemenea, Scrisoarea de intenţie a Guvernului convenită cu misiunea FMI, mai prevede ridicarea graduală, cu şase luni în fiecare an, a pragului de pensionare pentru funcţionarii publici şi militari. Dodon mai afirmă că Executivul s-a angajat să deetatizeze companiile Moldtelecom, Air Moldova şi Banca de Economii.

„Doame fereşte ce-i acolo. Am văzut doar capitolul referitor la asigurarea medicală. Guvernanţi ar face bine să deschidă ochii", a spus ex-preşedintele Vladimir Voronin. Deputaţii comunişti mai adaugă că, începând cu acest an, concediile de boală urmează să fie plătite de angajaţi şi angajatori şi nu de Casa Naţională pentru Asigurări Sociale. „Facem reforme dar totul depinde cu ce preţ. Fiecare sat trebuie să aibă grădiniţă şi şcoală cu cel puţin patru clase", a mai spus Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite