Deputații au votat unanim strategia de reformare a justiției

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UE ne dă 60 de milioane de euro pentru reformarea justitţiei până în 2016
UE ne dă 60 de milioane de euro pentru reformarea justitţiei până în 2016

Strategia de reformare a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 a fost adoptată în unanimitate de către Parlament, în lectura a doua.

„Mă bucur că strategia a fost votată în unanimitate, atât de către deputaţii Alianţei pentru Integrare Europeană, cât şi de cei din opoziţie. Clasa politică conştientizează necesitatea reformării justiţiei şi acţionează în acest sens. Imediat urmează să adoptăm planul strategiei", a comunicat ministrul justiţiei, Oleg Efrim, citat de Info-Prim Neo.

Ministerul Justiţiei lucrează la proiectele de legi care urmează să fie implementate în primul an de strategie. „60 de milioane de euro avem de la UE, restul urmează să se identifice în bugetul de stat în următorii cinci ani. Contăm şi pe sprijinul altor donatori. E uşor să aduni bani din afară, dar trebuie să ne concentrăm eforturile pentru a găsi pe plan naţional", a spus Oleg Efrim.

Strategia de reformare a Justiției riscă să devină literă moartă

Potrivit ministrului, strategia va aduce claritate în cadrul instituţional de coordonare a acţiunilor de reformă şi a asistenţei partenerilor de dezvoltare în sectorul justiţiei. Implementarea practică şi valorificarea componentelor strategiei va contribui la consolidarea unui sector al justiţiei echitabil, calitativ, responsabil, cu zero toleranţă faţă de corupţie, pentru o dezvoltare durabilă a ţării şi o responsabilitate sporită în faţa justiţiabililor. În prima lectură strategia a fost aprobată la 3 noiembrie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite