De ce comuniştii iniţiază Congresul cetăţenilor?

Săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul PCRM Vladimir Voronin a lansat ideea creării Congresului cetăţenilor din Republica Moldova. Care este scopul acestuia şi ce semnificaţie are această iniţiativă a PCRM în condiţiile actuale?

Mai întâi, să amintim că Partidul Comuniştilor a pierdut alegerile locale din acest an. În comparaţie cu scrutinul din 2007, comuniştii au obţinut în alegerile locale din iunie 2011 mult mai puţine mandate în consiliile săteşti, orăşeneşti şi raionale. Pentru prima dată, mai mulţi cetăţeni din mediul urban decât din cel rural votează pentru comunişti. Deşi au câştigat şefia primăriilor din oraşe precum Bălţi, Cahul şi altele, PCRM nu a reuşit să obţină câştig de cauză la Chişinău. Dar, este adevărat, niciodată un candidat comunist nu a luat atâtea voturi câte a luat în acest an Igor Dodon.

Pe fonul pierderii puterii centrale în 2009 şi 2010 - iar acum, luna trecută, şi a celei din teritoriu, PCRM încearcă să articuleze o strategie de menţinere şi extindere a bazinului său electoral. Iniţiativa lui Voronin din 13 iulie de creare a Congresului Cetăţenilor se înscrie anume în această direcţie. Noua structură îşi propune să fie deasupra partidelor politice, dar se desprinde foarte clar că anume PCRM va fi formaţiunea care ar coagula cetăţenii în jurul ideii de „salvare a democraţiei şi a independenţei Republicii Moldova". Cu alte cuvinte, comuniştii interpretează atât eşecul lor de a obţine majoritatea în Parlament în cadrul scrutinelor din 2009-2010, cât şi cel din 19 iunie 2011 de la alegerile locale, ca un semn al „degradării democraţiei". Ei se erijează în adevăraţi „democraţi" şi, totodată, drept unica forţă ce poate garanta existenţa Republicii Moldova ca stat independent. Întâmplător sau nu, dar exact 20 de ani în urmă, pe 13 iulie 1991, la Chişinău era creat Forumul Democratic din Moldova, care se dorea a fi o structură deasupra partidelor politice şi care îşi propunea să servească drept platformă de discuţie pentru depăşirea tensiunilor etnice şi ideologice din societatea moldoveană de atunci.

Cu deosebirea că acum 20 de ani iniţiatorii unui dialog ce ar fi depăşit partizanatul politic şi extremismele de dreapta şi de stânga erau personalităţi devotate într-adevăr valorilor democratice: Gheorghe Ghimpu, Vasile Nedelciuc, Oazu Nantoi, Nicolae Costin, Nicolae Negru, Mihai Moroşanu şi alţii. Întâmplător sau nu, postul de radio „Europa Liberă" a consemnat anul acesta evenimentul din 13 iulie 1991 printr-un material postat la o oră matinală, înaintea conferinţei de presă a liderului PCRM. Indiferent dacă iniţiativa lansării Congresului cetăţenesc a fost sau nu o improvizaţie de ultim moment al staff-ului comunist, trebuie să precizăm că în 1991 şi 2011, comuniştii locali nu erau nici pe departe cei mai înflăcăraţi susţinători ai democraţiei şi, mai ales, a independenţei Republicii Moldova.

Comitetul Central al Partidului Comunist al Moldovei a mers până în pânzele albe cu Moscova, adică a fost împotriva independenţei până la puci şi zilele următoare, iar în ceea ce priveşte democraţia şi respectul legii, PCM a refuzat să se supună lichidării organizaţiilor primare de partid din întreprinderi, instituţii de stat şi ministere, încălcând atunci nu numai legislaţia în vigoare, dar şi normele elementare ale democraţiei. Douăzeci de ani după aceasta, urmaşii comuniştilor moldoveni sovietici pretind a fi „cei mai democraţi şi cei mai fideli susţinători ai independenţei Republcii Moldova". Nici una, nici alta nu este adevărată astăzi, aşa cum nu era nici în 1991.