DEPUTAȚI Comuniștii solicită convocarea şedinţei Parlamentului
0Membrii fracţiunii PCRM cer Parlamentului să se convoace în termen de trei zile într-o şedinţă specială.
Deputații comuniști solicită audieri parlamentare a guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, preşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţii Financiare, procurorului general, directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, directorului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei în legătură cu ameninţările asupra securităţii economice a statului şi pieţei financiar-bancare a statului, anunță info-prim neo.
Petiționarii susţin că necesitatea convocării sesiunii extraordinare a Parlamentului este dictată de evenimentele de ultimă oră din sectorul financiar-bancar privind tentativa de înstrăinare ilicită a pachetelor de acţiuni însemnate ale unor instituţii financiare.
„Este pusă în pericol securitatea economică a ţării, evidenţiindu-se gradul intolerant al iresponsabilităţii conducerii Băncii Naţionale a Moldovei, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate şi Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei la executarea atribuţiilor de serviciu", se mai spune în solicitarea PCRM.
Anterior, şi Partidul Liberal Democrat a cerut Parlamentului să se convoace pentru a fi audiate instituţiile vizate.