Condamnaţi la dializă, bolnavii mor cu zile

Secţia hemodializă a spitalului raional Comrat este supraîncărcată

Cele şapte centre de dializă din ţară asigură tratamentul doar pentru jumătate dintre cei 800 de bolnavi de insuficienţă renală. Restul pacienţilor îşi duc traiul de pe-o zi pe alta, aşteptând luni întregi să capete un loc pe listă la „aparatul vieţii“.

Programul medicilor de la secţia de hemodializă din Comrat începe de la ora cinci dimineaţa şi se termină aproape de miezul nopţii. Aici vin 39 de bolnavi de insuficienţă renală din sudul Moldovei, deşi capacitatea centrului este de numai 24 de pacienţi. Fiecare stă conectat la aparatul de „rinichi artificial" timp de patru ore, pentru ca sângele să-i fie detoxifiat.

Procedurile se repetă de două-trei ori pe săptămână, iar fiecare pacient îşi are locul şi ora programate, astfel încât nou-veniţii nu mai au şanse să fie conectaţi la aparatul de dializă. Medicii se străduiesc să găsească soluţii de compromis. „Am fost nevoiţi să scurtăm din durata procedurilor cu până la 20 de minute ca să facem loc pentru toţi bolnavii. Acum suntem la limită. Dacă mai apare vreun pacient, nu mai avem unde să-l tratăm", se plânge Larisa Babaraică, şefa Secţiei de Dializă din Comrat. Cozile se întind în timp, iar unii bolnavi aşteaptă chiar şi un an pentru a beneficia de tratament.

FOTO: Tudor Iovu Larisa Babaraică lucrează câte 17 ore pe zi la secţia de dializă din Comrat

UN AN DE AŞTEPTARE

Pe holurile Centrului de Dializă din Comrat, bolnavii se agaţă la nesfârşit de speranţa că vor avea acces într-un final la aparatul de rinichi artificial. Poveştile lor sunt la limita dintre speranţă şi disperare. Iulia Lencovici, din Comrat, are 27 de ani, iar viaţa ei s-a schimbat radical în ultimii doi ani, după ce s-a îmbolnăvit de diabet, afecţiune care i-a răpit vederea şi i-a atacat rinichii. Ca să supravieţuiască, medicii au trimis-o la dializă. Timp de un an Iulia a bătut în zadar drumul până la Centrul din Comrat. Răspunsul era invariabil acelaşi: „Nu sunt locuri!".

FOTO: Tudor Iovu Iulia Lencovici a obţinut un loc la dializă după un an de aşteptare

Între timp, starea i s-a agravat. „Mă sufocam, aveam greţuri, abia de puteam să mă mişc. Doar când am intrat în comă, s-a găsit un loc şi pentru mine". Boala i-a adus şi alte necazuri Iuliei, în afară de suferinţa fizică. La puţin timp după ce s-a îmbolnăvit, a părăsit-o şi soţul, speriat de viitorul alături de o invalidă. La vârsta la care ar fi trebuit să se bucure din plin de viaţă, Iulia îşi duce zilele fiind dependentă de aparatul de dializă. Suferinţa necruţătoare a transfigurat-o, însă trăsăturile delicate i-au rămas întipărite pe chipul palid. La doi ani de când viaţa ei a luat o turnură nefericită, Iulia este împăcată cu ceea ce are de trăit, găsindu-şi totuşi speranţa în „aparatul făcător de minuni".

PREŢUL LA NEGRU AL VIEŢII: 3.000 DE EURO

În situaţia Iuliei se găsesc zeci de pacienţi din întreaga ţară. Unii dintre ei mor înainte să le vină rândul la aparatul salvator. Aşa s-a stins şi Vasile Condrea din Drochia. „N-a mai ajuns să facă dializă...", povesteşte cu durere nora defunctului. 

Alături de cei bolnavi, şi rudele lor sunt condamnate la suferinţă. Angela, în vârstă de 50 de ani, îl aduce la Centrul din Comrat pe soţul ei bolnav, din Leova. Femeia susţine că a încercat să-l interneze la Spitalul Republican din Capitală, dar fără succes.„Cineva mi-a zis că pentru un loc la dializă trebuie să scoţi din buzunar 3.000 de euro“, spune femeia. Disperată, a recurs la o soluţie de urgenţă. „Mi-am dus soţul în cabinetul medicului şi i-am spus: «Îl las să moară aici, să mă chemaţi să-l iau». Imediat s-a găsit un loc, numai că la Comrat“. 

LIPSA DE FONDURI, CANCERUL SPITALELOR

Din cele şapte centre de dializă din ţară, patru se află în Chişinău şi câte unul la Bălţi, Cahul şi Comrat, iar în 2011 urmează să fie deschise două secţii noi, la Drochia şi Ungheni.  Cu toate acestea, de doi ani, Ministerul Sănătăţii n-a mai cumpărat niciun aparat de „rinichi artificial", din lipsă de fonduri. Costul unui astfel de echipament porneşte de la 15.000 de euro, iar cheltuielile pentru tratamentul unui singur pacient ajung la 729 de lei. Conform legislaţiei, costul procedurilor şi transportului pacienţilor la secţia de dializă sunt suportate din bugetul de stat.

FOTO: TUDOR IOVU Pacienţii vin la dializă de 2-3 ori pe săptămână

Oficialii resping afirmaţiile precum că pentru un loc la aparatul de „rinichi artificial" sunt percepute taxe ilegale. „E o prostie! Prima dată aud aşa ceva!", a reacţionat Adrian Tănase, şeful Secţiei de Dializă de la Spitalul Republican din Capitală. El susţine că pacienţii sunt selectaţi în baza listelor prezentate de medicul-nefrolog. Medicul recunoaşte faptul că, într-adevăr, nu toţi pacienţii prind un loc la dializă. „Cei care nu pot beneficia de dializă trebuie să urmeze o dietă strictă, să ia medicamente şi să stea la evidenţa medicului. Astfel o mai poate duce câţiva ani", a mai spus Tănase.

DIABETUL, O ALTĂ PROBLEMĂ

În cazul bolnavului de insuficienţă renală, medicii spun că dializa le poate prelungi viaţa cu cel puţin zece ani. Nu există însă o statistică oficială privind numărul de moldoveni decedaţi din cauza că nu au urmat la timp procedurile de curăţare a sângelui.

Veronica Volcov, de la Asociaţia Tinerilor Diabetici, spune că a pierdut astfel cel puţin zece apropiaţi. Mai mult, ea trage un semnal de alarmă şi în cazul bolnavilor de diabet. „Prevenirea diabetului şi a complicaţiilor pe care le generează costă de zeci de ori mai puţin decât tratamentul", spune Volcov. În alte ţări, bolnavii de diabet sunt asiguraţi din banii statului cu test pentru glucometru şi insulină de ultimă generaţie, nu însă şi în Republica Moldova.

Citeşte şi:

Găgăuzia, ţinutul unde româna e limbă străină