Cel mai mare producător de ţigări din Republica Moldova are un nou manager

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea ministerului Agriculturii susţine că s-a evitat în extremis aducerea în faliment a combinatului „Tutun-CTC"

Ala Sîrbu, noul director general al celui mai mare producător de ţigări din ţara noastră a fost desemnat în urma unui concurs la care au participat 15 persoane, susţin oficialii de la ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare. Potrivit lor, Ala Sîrbu ar fi ocupat anterior o funcţie în managementul întreprinderii. Noul director a refuzat să răspundă la întrebările noastre.
Iurie Brumărel, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Tutun-CTC şi care în prezent administrează şi un proiect de 75 milioane de euro alocaţi de instituţiile financiare înternaţionale, s-a arătat chiar iritat de faptul că îl întrebăm despre noul director.
Surse neoficiale spun că Ala Sîrbu ar fi fost anterior manager la o fabrică vinicolă, care a ajuns în faliment şi că a ajuns în postul respectiv datorită protecţiei unor politicieni.

Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că fosta conducere a Tutun-CTC ar fi încercat să aducă întreprinderea la faliment şi ar fi contractat împrumuturi de zeci de milioane de lei de la o bancă comercială. Potrivit unor surse ar fi vorba de un credit de 24 milioane de lei împrumutaţi de la Victoriabank.
De notat că din anul 2008 şi până la începutul anului curent director general al Tutun-CTC a fost Pavel Filip, în prezent ministru al Dezvoltării Informaţionale din partea Partidului Democrat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite