Cât câştigi dacă apari în publicitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studiourile de la noi trăiesc mai mult din publicitate, deoarece nu se prea face film
Studiourile de la noi trăiesc mai mult din publicitate, deoarece nu se prea face film

Regizorii spun că oamenii simpli primesc de la 10 până la 100 de euro pentru o filmare, iar în cazul vedetelor suma are mai multe zerouri. Popularitatea face diferenţa.

Ne recomandă unde să ne păstrăm banii şi să facem cumpărături, ce haine să purtăm, la ce operator de telefonie să ne abonăm sau ce cafea să bem. Sunt personajele care apar în spoturi publicitare. Oameni de creaţie, vedete, copii sau simpli cetăţeni, toţi pot deveni actori pentru câteva secunde. Am încercat să aflăm cât de bună este publicitatea din Moldova, dar şi cum sunt remuneraţi cei care promovează produsele la televizor.

Creatorii de publicitate susţin că în ţara noastră piaţa este destul de dezvoltată, însă ar fi loc de mai multă creativitate. „Înainte nu aveam echipament, operatori sau «case de idei». Acum, nu există lucruri pe care nu le poţi găsi în Republica Moldova. Mai avem publicitatea primitivă la TV, dar aceasta va dispărea deoarece consumatorul are cu ce să compare", crede regizorul Igor Cobileanski.

RECLAME DE NOTA CINCI CU PLUS

De regulă, bugetul pentru reclamă este direct proporţional cu veniturile companiei. „În general, un spot poate costa şi 150.000 de euro. În Moldova există însă un preţ mediu, care variază între 2.500 şi 7.000 de euro. Totul depinde de client", spune Cobileanski.
Tot clientul decide în ultimă instanţă care va fi scenariul spotului. „Există scenarii trăsnite, dar la televizor ajung reclame slabe, de nota cinci cu plus. Asta pentru că managerii companiilor se autocenzurează. Ei cred că mesajul trebuie simplificat la maxim, deşi moldovenii le înţeleg foarte bine şi pe cele complicate. De aceea nu avem publicitate creativă, ca peste hotare", explică regizorul Viorel Mardare.

IAU BANI ŞI-ŞI FAC IMAGINE

Chiar şi aşa, reclama aduce venituri bune studiourilor de la noi şi le permite să rămână pe linia de plutire, în condiţiile în care nu se face film. „Majoritatea regizorilor şi scenariştilor sunt în publicitate. Slavă Domnului că nu sunt implicaţi în cumetrii şi nunţi!", se bucură Mardare.La remunerarea celor care se filmează într-un spot, notorietatea face diferenţa. Potrivit regizorilor, un amator primeşte între 10 şi 100 de euro, un actor profesionist -câteva sute, în timp ce o vedetă poate lua şi mii de euro.

„Este un mod de a câştiga un ban în plus la salariu", mărturiseşte actorul Dumitru Mamei de la Teatrul „Eugen Ionesco", care a jucat în mai multe spoturi TV.

PLĂTIŢI O SINGURĂ DATĂ

Pentru cântăreaţa Cristina Croitoru, publicitatea este însă mai degrabă un mod de a se promova. „Pentru mine nu contează banii cât imaginea. Pot să fac publicitate la orice, numai nu la lucruri care dăunează sănătăţii, cum ar fi ţigările şi alcoolul", precizează interpreta, care este faţa unei mărci de ciocolată, dar şi a unui produs de igienă intimă.

„Pentru companiile de la noi care vor să-şi asocieze numele cu o vedetă e mai complicat, pentru că nu prea avem vedete. Majoritatea pun condiţii. Onorariile lor sunt secrete, dar pot ajunge şi la 2.500 de euro", aproximează Viorel Mardare.

Problema este că actorii sunt plătiţi la bucată, în timp ce clipurile rulează de zeci de ori. „Te-ai filmat o dată şi apoi nu mai ai niciun venit din asta", menţionează prezentatorul Vlad Marcoci, care apare în publicitatea radio şi TV.

Cum este împărțită piața

Potrivit unor studii, piaţa de publicitate din Republica Moldova este estimată la 45-50 de milioane de dolari. Partea leului, 65-70%, revine publicităţii TV, adică circa 20 de milioane de dolari. Restul este pe seama reclamei stradale, urmată de cea radio, cea din presa scrisă şi publicitatăţii de pe internet. „Piaţa locală este într-o fază embrionară. Comparând-o cu cele din regiune, este similară ca volum monetar doar celei din Macedonia. În plus, în mare parte aceasta rămâne monopolizată", a declarat analistul Iurie Gotişan, pentru Europa Liberă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite