CHIŞINĂU Câţiva tineri închiriau automobile, apoi le vindeau

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Comisariatului de Poliţie din sectorul Râşcani din Capitală au reţinut doi tineri, de 21 şi, respectiv, 22 ani, fiind bănuiţi că ar fi luat în chirie mai multe automobile de lux pe care mai târziu le-au vândut, în baza procurilor false.

Anchetatorii presupun că din această grupare criminală fac parte mai multe persoane. În prezent, sunt acumulate probele necesare pentru a putea fi traşi la răspundere penală.


Potrivit serviciului de presă al Comisariatului General de Poliţie, tinerii activau după o schemă simplă. Ei închiriau automobile de lux de modele BMW, Mercedes-Benz, Lexus şi Toyota. Ulterior, prin intermediul altor complici, obţineau procuri false penreu a le putea vinde la preţuri mult mai mici decât cele de pe piaţă.


De exemplu, o maşină care costa cel puţin 15 mii de euro, ei o vindeau cu cel mult zece mii de euro. Prejudiciul material cauzat victimelor este de aproximativ o sută de mii de euro.


Până în prezent, oamenii legii au găsit şapte automobile deja vândute. Pentru fapta comisă, suspecţii riscă să facă până la 15 ani de puşcărie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite