CHIŞINĂU Premierul Vlad Filat s-a deghizat în „Zdob şi Zdub“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul moldovean a probat cuşma norocoasă care i-a trimis pe băieţii de la „Zdob şi Zdub“ să ne reprezinte ţara la Eurovisionul de la Dusseldorf din luna mai.

Membrii Zdob şi Zdub, formaţia care a câştigat sâmbătă finala naţională a concursului Eurovision cu piesa „So Lucky“ au avut astăzi o întrebvedere cu premierul Vlad Filat.

Potrivit Serviciului de presă al Guvernului, premierul i-a felicitat pe „zdubi“, le-a mulţumit pentru locul şase obţinut la Eurovision în 2005 şi s-a arătat convins că şi în acest an „Zdob şi Zdub” se va bucura de mare succes la acest concurs.
Prim-ministrul a spus că formaţia va avea tot suportul necesar, atât din partea Guvernului, cât şi din partea sa.

Solistul formaţiei, Roman Iagupov, a spus că toată echipa munceşte foarte mult, că au programate numeroase concerte şi foarte multe planuri de promovare. În context, membrii formaţiei „Zdob şi Zdub” au precizat că vor avea nevoie de sprijin pentru a se face cât mai  cunoscuţi.

Igor Dânga, directorul „Zdob şi Zdub”, a spus că timp de două luni membrii formaţiei s-au aflat la Berlin , unde au înregistrat mai multe piese istorice, printre care şi „Dragoş Vodă”, iar CD-ul va fi lansat în luna mai, în ajunul concursului de la Dusseldorf. „În Germania suntem cunoscuţi şi iubiţi. Sperăm că vom cuceri întreaga Europă”, a spus Dânga.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite